A devenit ceva aproape banal în ultima vreme ca oamenii sa se „cunoasca” pe internet, în circumstante din ce în ce mai bizare si sa se îndragosteasca, la început virtual, prin nu stiu ce miracol al tehnicii. Prietena mea a intrat în acest joc cu aproape un an în urma, când a început sa schimbe mesaje cu un necunoscut, pe un forum dedicat pasionatilor de fotografie. Era previzibil ca la un moment dat lucrurile vor lua o turnura profunda, mai ales ca emailurile si forumul nu erau singura cale de comunicare. Pe lânga ele, mai exisa si pasiunea comuna – fotografiile – prin care au început sa comunice într-un mod pe cât de bizar, pe atât de profund. Dupa aproape un an au decis sa se întâlneasca în lumea reala. Ea a strabatut mai bine de doua mii de kilometri ca sa puna în practica o teorie legata de destin în care crede si acum cu tarie. La început nu am fost de acord cu plecarea prietenei mele, pentru ca eu însami am parcurs cândva o distanta asemanatoare, doar ca sa ma conving ca iluziile nu pot fi transformate în realitate. Mi-am spus însa ca fiecare om are un drum al sau pe care trebuie sa aleaga singur daca îl face pâna la capat sau nu. Imediat cum a ajuns în Franta m-a sunat sa îmi spuna ca totul este în limitele normalului si ca a decis, împreuna cu noul ei iubit, sa apeleze la un „love coach”. Sintagma m-a amuzat teribil la început. Cine are nevoie de un „antrenor” de sentimente? Ulterior am aflat însa ca genul acesta de consiliere este foarte raspândit în Statele Unite si ca el pare a functiona foarte bine de vreo cinci ani si în unele tari din Europa.

Ce este, de fapt, un „love coach” (am decis sa pastrez sintagma ca atare, pentru a nu crea cine stie ce expresii barbare pentru limba româna)? Este o persoana care, de cele mai multe ori, are studii în psihologie si specializari în directia terapiei de cuplu. Serviciile pe care acesti specialisti le ofera se adreseaza în primul rând celibatarilor dornici sa îsi gaseasca jumatatea, însa exista si sedinte adresate tinerelor cupluri care au nevoie de certitudinea ca relatia lor este una care ar putea functiona. Serviciile unui „love coach” nu trebuie confundate cu cele ale unei agentii matrimoniale. Rolul sau nu este de a stabili întâlniri cu parteneri ideali, ci de a-i ajuta pe clienti sa se cunoasca mai bine pe ei însisi, de a le identifica obiceiurile negative pe care ar trebui sa si le modifice, de a-i face sa îsi recunoasca atu-urile pentru a le pune în valoare si, mai ales, de a învata sa ia decizii întelepte asupra sentimentelor lor.

La început am crezut ca un „love coach” seamana oarecum cu un psihoterapeut pentru cupluri. Prietena mea m-a facut sa înteleg însa ca sunt doua ipostaze total diferite. Daca psihoterapeutul de cupluri îsi focalizeaza atentia pe blocajele care intervin în interiorul unei relatii, facându-i pe parteneri sa le descopere, un „love coach” este mult mai pragmatic. El da sfaturi, le propune clientilor ce atitudine sa adopte pentru a obtine o întâlnire sau pentru a perfectiona o relatie etc. Daca pentru terapia de cuplu sunt necesare uneori luni întregi de sedinte, pentru rezultate optime obtinute de la un „love coach” sunt necesare 5 – 6 sedinte. Acestea se pot desfasura fata în fata, prin telefon sau prin email, în functie de preferintele fiecaruia.

Personal, ma îndoiesc oarecum de necesitatea unui astfel de tratament. Ceva din romantismul meu de moda veche îmi spune ca a apela la un „love coach” înseamna a taia jumatate din doza de spontaneitate dintr-o relatie. Si, cel putin la începuturi, orice relatie are nevoie de spontaneitate, de farmecul acela pe care ti-l da doar gândul ca persoana de care te-ai îndragostit se lasa purtata, ca si tine, de val. Oricum, astept sa vad rezultatul concret pe care prietena mea mi-l va împartasi peste câteva saptamâni.