Care dintre cele două variante o preferi în raport cu iubitul tău? Eşti genul posesiv care vrea să ştie mereu ce face el, care vrea ca el să se gândească non stop la tine? Sau eşti mai degrabă adepta distanţei „sănătoase” cu intervale pe care fiecare şi le petrece pentru sine şi cu program în doi?
 
Aş vrea să deţin secretul relaţiei perfecte şi să pot afirma cu certitudine că, dacă alegi una dintre cele două variante, garantat amândoi veţi trăi împreună fericiţi până la adânci bătrâneţi. Un lucru îl ştiu însă sigur: nu contează cât timp stai în aceeaşi încăpere cu persoana iubită, mai mult contează calitatea timpului petrecut împreună. Degeaba stă toată ziua în casă dacă nu te bagă în seamă, dacă tu poţi să te dai de ceasul morţii după o îmbrăţişare dar el te tot amână pentru că trebuie să ajungă la nu ştiu ce nivel în jocul pe care tocmai l-a descoperit.
 
Ideal este ca cei doi să fie acelaşi gen de oameni, cu priorităţi similare şi cu nevoie proporţională de libertate, căci aşa nu vor apărea frustrări. Dacă fiecare dintre ei are prietenii săi, are tabieturi la care ţine (şi pe care celălalt le respectă), dacă sunt ambii păsări de zi/de noapte, sunt oameni ocupaţi în mod egal, cu locuri de muncă la fel de solicitante şi cu aceeaşi pasiune pentru ceea ce fac atunci vor preţui timpul împreună şi vor şti să înţeleagă oboseala celuilalt.
 
Dacă însă unul lucrează şi celălalt nu, el e pasionat de jocuri pe calculator şi ea de plimbări, el joacă fotbal cu băieţii iar ea preferă să stea în casă să citească ultimele mondenităţi sau să urmărească telenovela preferată, există riscul ca el întotdeauna să aibă altceva mai bun de făcut decât să îi ţină ei companie.
 
Aşadar, răspunsul meu la întrebarea din titlu este DA (adică fiecare cuplu are varianta care i se potriveşte cel mai bine şi, oricare ar fi aceasta, nu este echivalentă cu gradul de iubire manifestat). Tu ce părere ai?

foto Northfoto