El merge pe o plaja pustie sau, cel putin, asa ar vrea sa creada, ca e pustie. Ar fi vrut sa o aiba acolo, lânga el, sa îi simta trupul tremurând odata cu vibratiile inimii lui si sa priveasca amândoi luna care se joaca în mare...

Ea asculta de departe valurile care se izbesc de tarm si stropii care bat în geam în noaptea târzie de vara. Ar fi vrut sa îl aiba acolo, lânga ea, sa îi simta inima tremurând odata cu vibratiile propriului trup si sa viseze amândoi ploaia care cade necontenit peste lume...

El simte sub talpi pietrisul fin, ca o durere surda si umeda peste care calca necontenit ca sa paseasca spre mare, spre visul care îi leaga în noaptea pustie. Luna e un punct invizibil printre norii nocturni. Se scufunda si iese treptat din mare, rasarit si apus, reflectie a puterii solare. El seamana cu luna, pentru ca radiaza lumina – o lumina alba, pura si rosie si galbena, care vine dintr-un loc bine ascuns în trupului lui care tremura pe pietre ude.

Ea îl asculta... Vocea i se amesteca printre valuri si stropi de ploaie si simte nevoia sa i-o înveleasca într-o lacrima. Plânge... Nu stie nici ea de ce... Simte din nou ca vrea sa fie minuscula, fir de ploaie si de nisip, sa i se prelinga printre degete, în cealalta palma. Îi repeta mereu ca nu stie, nu stie, nu stie...

El se transforma necontenit în cuvinte frumoase, cuvinte care eternizeaza ceea ce simte, cuvinte care dor si care vibreaza printre stropii de ploaie, printre lacrimile care i-au încalzit obrajii... cuvinte, prea multe cuvinte... El, el o iubeste asa cum e ea, ciudata si departe.

Ea plânge în nestire, îl simte departe, pe plaja pustie cu oamenii adunati undeva într-o parte. Îl simte aproape pentru ca i-a intrat în suflet fara sa o întrebe daca îi da voie. I-a invadat fiinta în cel mai firesc mod posibil, punându-i o oglinda în fata sufletului. Ea nu stie daca îl iubeste si asta o chinuie îngrozitor.

El o iubeste... Ea nu stie, nu stie nimic... dar el continua sa o iubeasca asa, în nestiinta ei, într-o poveste cu luna si soare, cu mare si ploaie, cu mirari si taceri cu vise-ntrerupte si reluate la nesfârsit într-o realitate careia ei doi nu-i apartin.

foto © Northfoto