De fiecare dată când îmi găsesc timpul de a reciti pagini din literatura mea preferată îmi imaginez cum aş fi trăit în acele vremuri, mă întreb dacă aş fi simţit aceeaşi revoltă pe care o simt când citesc despre suflete încâlcite ce nu puteau să evadeze dintr-o  lume mult prea îngustă. Şi totuşi, de fiecare dată lectura îmi provoca un gust amar. Oare de ce ei se iubeau altfel decât ne iubim noi? Să fie oare imaginea idilică a iubirii doar produsul unor minţi singuratice sau chiar oamenii au ştiut în trecut să se iubească mai mult?

Ne dorim mereu să trăim iubiri desprinse din poveste, dar prea puţini avem norocul de a ajunge acolo, sau de a şti când şi cum să ne bucurăm de iubire aşa cum ne bucurăm de un roman bine scris.

Am regăsit în dulapul cu amintiri o scrisoare. N-am fost niciodată o împătimită a relaţiilor la distanţă, dar ea făcea parte dintr-o poveste ce nu s-a conformat deloc personalităţii ce mi-am construit-o în timp. O scrisoare care m-a făcut să cred că iubirea poate totuşi fi desprinsă din cărţi, căci recitind-o acum, după o vreme ce-mi pare de o mie de ani, îmi dau seama că aventura iubirii noastre ar fi putut uimi şi generaţii de peste timp.

Îmi scria cu emoţie, cu un sărut închis în suflet, bucurându-se de imaginea chipului meu pe care şi-o fixase în inimă pentru mai târziu. Îmi povestea despre toate şi despre noi, îmi spunea cuvinte şoptite şi mai ales îmi promitea iubire.

Eu eram domniţa din castel, el plecat în lupte, eu curtată de cei rămaşi în preajmă, el suferind de dor şi alungând-şi frica doar cu acea scrisoare trimisă, atât de clasic, într-un plic sărutat de parfum.

Undeva într-un colţ am regăsit o lacrimă. Cerneala se ferise parcă din calea plânsului ce îmi umplea nopţile din urma despărţirii. Am regăsit acum, odată cu ea, emoţia unei iubiri ce n-a fost  înţeleasă de nimeni, nici măcar de personajele ce s-au jucat în ea. Şi oare nu e acesta efectul pe care şi poveştile din cărţi le au asupra noastră?

Am realizat că nu ratasem de fapt a fi reîncarnarea unei făpturi din cuvinte, ci doar nu ştiusem până azi că dincolo de viaţa trecută deja, putem vedea acelaşi tipar al iubirii dintre un el şi o ea, sfârşită tragic şi regretată parcă de natura însăşi.

Fiecare zi ne poate fi un roman de dragoste, câtă vreme găsim în ea şi zâmbet şi suferinţă. Citim despre cei ce ni se aseamănă, şi dacă la un moment dat ne trezim visând la zborul printre stele, cu siguranţă am devenit la rându-ne protagonişti ai unor poveşti ce ne vor surprinde mai târziu.  

foto © Northfoto