Dietele de sezon si controlul greutatii corporale
Dietele de sezon si controlul greutatii corporaleIntrucat suntem in plin sezon alimentar de primavara si, nu peste multa vreme, vom vedea pe piata si produse specifice sezonului de vara este bine sa ne reamintim cam ce putem introduce in retetele culinare in asemenea perioade astfel incat sa putem servi mese nu doar gustoase, dar si placute ca aspect si pline de tot felul de nutrimente esentiale pentru sanatatea organismului nostru.

Alimentele care pot fi introduse in dietele de sezon sunt destul de usor de procurat si nici nu mai vin la preturi exorbitante ca in anii trecuti, dar nu trebuie sa le confundam totusi cu produsele de import, care si acestea exista din abundenta pe piata agro-alimentara. De obicei, atunci cand ne referim la produse de sezon, avem in vedere acele ingrediente care sunt cultivate local si nu pot fi procurate astfel in alte perioade ale anului.

Dietele de sezon sunt o adevarata binefacere pentru starea noastra de bine si pentru sanatate in general, ele oferindu-ne adevarate festinuri de arome, gusturi si culori care sa ne incante atat stomacul cat si privirea. Ceea ce trebuie amintit din acest punct de vedere este faptul ca o dieta de sezon romaneasca este destul de diferita de una practicata in Italia sau peste ocean, in Americi, si mai mult pot fi sesizate diferente chiar si de la o regiune istorica a Romaniei la alta.

In ciuda diferentelor de traditii alimentare si a specificului culinar al fiecarei zone, se pot totusi enumera unele produse alimentare care de obicei vor face parte din orice dieta de sezon, practicata aproape oriunde in lume:
- Dieta de primavara aduce intotdeauna zarzavaturile proaspete pe masa, pline de tineretea si promisiunile noului an. Spanacul, salata verde, urzicile, patrunjelul, ceapa verde, ridichile, busuiocul proaspat si alte condimente nu pot lipsi dintr-un meniu obisnuit pentru aceasta perioada.
- La dieta de vara, culorile sunt mult mai vii, acum verdele putand fi estompat de o bogatie de alte culori si nuante, care marcheaza nu doar o diversificare in plan alimentar, dar si un aport ceva mai mare de produse de sezon precum fructele (capsuni, cirese, mere, pere, prune), legumele (rosii, ardei gra... Citeste in continuare pe coolinaria.ro


Votul tau:
Autor: coolinaria.ro | Publicat: 10.05.2010 | Articol citit de 1137 de ori.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Dietele de sezon si controlul greutatii corporale
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Dietele de sezon si controlul greutatii corporale, aboneaza-te la RSS-ul de Sanatate :: Diete pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Bijuteria ca poveste

Bijuteria ca poveste
Bijuteria a fost dintotdeauna un însemn al simțului estetic și bunului gust. Ea dezvăluie o parte a personalității care este sensibilă la frumos și care se poate exp... mai mult

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere
Sapunul Dove a fost votat de catre consumatorii romani “sapunul in care au cea mai mare incredere”, conform studiului Trusted Brands 2012, realizat de Reader’s Digest. Anul trecut, D... mai mult

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu este ceea ce te defineste ca persoana. Taur: Nu te mai gandesti la fostul nici o clipa si simti ca esti mai bine fara el, decat c... mai mult

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!
Exista o noua moda pe piata in ceea ce priveste infidelitatea. Cica se aude prin targ ca daca el te trateaza ca o printesa si iti ofera de toate, tu ar trebui sa inchizi ochii frumos atunci cand el ca... mai mult

Rochie Maxi, in maxi trend!

Rochie Maxi, in maxi trend!
In zilele lipsite de inspiratie si nu numai, rochia maxi este cea mai buna alternativa. Ne scuteste de multe dureri de cap si timp pierdut. Cand suntem grabite, rochia se imbraca foarte repede si se a... mai mult

Costume de baie pentru fiecare

Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa aratam bine si sa ne expunem pe plaja cu cele mai frumoase si originale costume de baie. Dar ce ne facem cand acestea nu ne avantajea... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
Ofertă pentru toate gusturile, la TIFF
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 6 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Cea de-a u...
Tom Cruise, un magnific
Tom Cruise, un magnific
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 7 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Tom Cruise are mari şanse să joac...
Urechile lui Obama
Urechile lui Obama
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 5 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Sursa: Reuters Will Smith spune c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Whitney Houston ar putea recuceri topurile postum, cu o nouă piesă | AUDIO
Marţi, 22 Mai 2012. 203 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Piesa "Celebrate"...
Mandinga, lovită de votul geopolitic la Eurovision?
INTERVIU Marţi, 22 Mai 2012. 1158 vizualizări, 15 comentarii, 1 vot Autor:  Anca Simionescu Speciali...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu...
Costume de baie pentru fiecare Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa ara...
Wonder Lolita a trezit Germania la viata! Wonder Lolita a trezit Germania la viata!
Wonder Lolita pare sa fie noul brand preferat al germanilor. Dupa ce i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult