Roxana Tanase de la "Goluri si Goale" a luat 9 si 10 la bac
|
|
|
Roxana Tănase, una dintre sexy-prezentatoarele emisiunii "Goluri si Goale" difuzată de Sport.ro a susţinut luni şi marţi probele orale la examenul de bacalaureat. Roxana este eleva la liceul teoretic "Ştefan Odobleja", profil uman şi, cu toate că a avut emoţii mari, a ieşit din sala de examen cu zâmbetul pe buze şi cu note mari.
" Am luat 10 la română şi 9 la franceză! Am avut emoţii foarte mari, dar până la urmă m-am descurcat mai bine decât mâ aşteptăm. La limba română mi-au picat "criticii" şi mi-a fost uşor pentru că-i învăţasem foarte bine, dar la franceză nu mi-a plăcut deloc subiectul. A trebuit să vorbesc despre triburi şi vikingi...şi am cam fost în pană de inspiraţie ", a mărturisit Roxana.
Roxana se pregăteşte acum pentru probele scrise la limba română, istorie şi limba engleză, dar e convinsă că nu se va confrunta cu nici un fel de problemă şi se gândeşte deja la vacanţă.
" Abia aştept să termin cu bacul şi să mă înscriu şi la facultate. Apoi îmi voi lua, cu siguranţă, o binemeritată vacanţă, în care vreau să mă odihnesc, dar să mă şi distrez . Oricum, între bac şi admiterea la facultate am de gând să fug cu colegii un week-end la mare şi să mă refac după stresul de la bac ", a spus frumoasa prezentatoare.
Roxana Tănase poate fi urmărită în fiecare vineri de la ora 23:00 în cadrul emisiunii "Goluri si Goale", alături de frumoasele ei colege, Gina Maican, Roxana Dragomir si Mihaela Ifrim.
Love at first sight:
Weekendul acesta am fost pe malul marii, insa m-am refugiat de caldura toropitoare si de aglomeratia de pe plaja in aerul conditionat al mallului City... mai mult
Shopping news: Mojito Thursdays la Baneasa Shopping City
In Baneasa Shopping City, sezonul de reduceri si distractie continua cu Mojito Thursdays, zilele in care oamenii sunt serviti cu cocktailuri gratis si... mai mult
Trend alert: Esarfe de vara
O esarfa este mereu potrivita pe timpul verii: iti prinzi parul ciufulit de vant, o atarni artistic de toarta gentii de plaja sau iti acoperi umerii a... mai mult









