Paula Seling: "Piesa de la Eurovision nu este plagiat"
|
|
|
Paula Seling a acceptat să intre, astăzi, in ''Camera Secretelor'' şi să răspundă intrebărilor despre reuşita ei de la Eurovision, colaborarea cu Ovi, dar şi despre viaţa ei personală, în „Deşteptarea”, matinalul realizat de Monica Anghel şi Bogdan Miu la Europa FM.
Paula a mărturisit că întregul scandal despre posibilul plagiat o întristează. „În loc să ne pregătim pentru momentul de la Oslo, trebuie să venim cu acte doveditoare şi să justificăm nişte lucruri pe care unii le-au stârnit acum. Cu siguranţă nu este vorba de niciun plagiat, această piesă pop are o înlănţuire armonică întâlnită în majoritatea pieselor de acest gen. Cei cărora li se pare că seamănă cu altceva se folosesc doar de percepţia personală. E ca şi cum aş spune că cerul e ca rochia mea albastră de când aveam 3 ani”, a explicat artista.
Paula Seling a povestit la Europa FM şi cum a început colaborarea sa cu Ovi.
„Eu şi Ovi ne-am cunoscut pe scenă, la Cerbul de Aur. Eram în juriu şi i-am remarcat talentul, pentru mine el ar fi trebuit să câştige trofeul în 2009. Am început să vorbim, el mi-a spus că admiră piesele mele şi modul în care cânt şi chiar atunci, acolo am plănuit să facem o piesă. Pentru că se apropia termenul, am decis să o depunem la selecţia naţională pentru Eurovision”.
Bogdan Miu a vrut să afle în premieră direct de la Paula dacă la Oslo va purta o ţinută asemănătoare sau se va lăsa pe mâna stiliştilor.
„Nu m-am lăsat niciodată în totalitate pe mâna stiliştilor aşa că nu o voi face nici acum. Cu siguranţă va trebui să fie ceva care să mi se potrivească şi să mă facă să arăt bine”, a declarat ea.
De obicei rezervată în declaraţii, Paula a vorbit în „Deşteptarea” şi despre viaţa ei personală.
„Cred că pe Radu ar fi cel mai bine să-l întrebaţi ce fel de soţie sunt...:) Eu pot doar să vă spun că încerc să fiu ceea ce trebuie, ce scrie la carte. Suntem oameni şi dacă nu reuşim întru totul, nu e o nenorocire. Important e ca într-o relaţie să existe înţelegere, implicare, compasiune, comunicare şi eu cred că între noi toate acestea se regăsesc”, a declarat Seling la Europa FM:
Shopping events: Lanvin pentru H&M
Zi proasta azi. Intai am aflat ca o programare facuta din APRILIE la un "ilustru ecografist" mi-a fost anulata cu nonsalanta, multumindu-mi apoi pentr... mai mult
Pantofii saptamanii - sarpe si verde
Inca o pereche senzationala de la Miu Miu, colectia de toamna (se pare ca mana Miucciei Prada nu ma va dezamagi in acest sezon, totusi!). ...Citeste i... mai mult
Look-ul saptamanii - watercolor
Felicitari lui coraly pentru look-ul saptamanii de pe lookbook egirl.ro.Celebram vara cu un ultim look: o rochita i...Citeste in continuare pe shopaho... mai mult









