|
|
|
Mărirea buzelor este deja o obişnuinţă printre vedetele autohtone, care se întrec în cantităţile de substanţă injectată. Numai că nu toate aceste intervenţii sunt reuşite.
Iată cum arătau 6 vedete autohtone înainte şi după mărirea buzelor, într-un material realizat de site-ul Unica.ro.
Elena Băsescu
Fiica preşedintelui arăta foarte bine înainte să înceapă lungul şir al intervenţiilor la buze, aşa că nu înţelegem de ce a considerat că are nevoie de ele.
Ea nu avea buze foarte subţiri, ci mai degrabă senzuale, mai ales când folosea un ruj roşu.
După intervenţiile suferite, Elena arată puţin ciudat, căci este evident că buzele ei nu sunt naturale.
Gina Pistol
Gina este aşa o fană a măririi de buze încât puţini ştiu cum arată ea înainte să apeleze la acest truc. Ei bine, vedeta nu arăta deloc rău – nu avea buze prea subţiri.
După cum toată lumea ştie deja, Gina a avut şi numeroase probleme din cauza intervenţiilor nereuşite la buze.
Însă acum, din fericire, chipul ei arată foarte bine, iar buzele au un aspect destul de natural, chiar dacă toată lumea ştie că sunt „îmbunătăţite”.
Andreea Mantea
Încă o vedetă care avea buze frumoase şi înainte să apeleze la serviciile chirurgului. Totuşi, Andreea a vrut să le aibă şi mai senzuale.
Din fericire, ea nu a avut probleme, iar chipul ei are un aspect destul de natural şi nu se vede că buzele ei sunt injectate.
Totusi, parcă în a doua imagine sunt puţin cam mari.
Natalia Mateuţ
Iată încă o vedetă care a exagerat cu acidul hialuronic. Natalia are buzele puţin cam pline şi machiajul aplicat nu dă impresia unui volum şi mai mare.
Vedeta este o fană a bronzului, dar şi a rujului nude, astfel că buzele ei ajung să fie mai deschise la culoare decât tenul, ceea ce le face să pară şi mai mari.
Înainte să apeleze la intervenţii, Natalia arăta mult mai bine, având un chip natural şi plăcut.
Denisa Tănase
O vedetă care chiar avea buzele cam subţiri, însă chiar şi aşa, ea arăta mai bine înainte de intervenţie.
Chipul ei natural din prima imagine nu se compară cu cel vizibil „îmbunătăţit” din a doua.
Iată exemplul perfect de intervenţie nereuşită, unde buzele sunt evident mărite, iar chipul a căpătat un aspect nenatural.
Ţie cum ţi se pare look-ul îmbunătăţit al Denisei?
Bianca Drăguşanu
Şi Bianca avea buzele destul de subţiri înainte de a deveni celebră, însă parcă a exagerat puţin cu acidul hialuronic.
Uneori, probabil în zilele de după intervenţie, Bianca are buzele atât de pline încât ne întrebăm cum de mai reuşeşte să vorbească.
Adevărul e că nici nu prea are nevoie să o facă, însă oricum, faţa ei nu arată deloc normal atunci când are buzele foarte mari.
Sursă text: Unica.ro
Vineri, 25 Mai 2012. 3276 vizualizări, 6 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









