Stirile mondene din 16.10.2009 » A-HA se destramă | VIDEO |
Stiri mondene prin RSS
A-HA se destramă | VIDEO
 
O carieră strălucită care durează de aproape trei decenii, 9 albume de studio care s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare, 15 single-uri în top 10 Marea Britanie, toate reprezintă cartea de vizită a trupei norvegiene A-HA.

Cu toate acestea, trioul de succes, format din Paul Waaktaar-Savoy (chitară, voce), Magne Furuholmen (claviaturi, chitară, vocalist) şi Morten Harket (voce), a anunţat pe site-ul propriu că se va despărţi, iar momentul va fi marcat prin turneul de adio pe care îl va susţine în 2010.

A-HA a genarat, pe la mijlocul anilor '80 o adevărată isterie în rândul tinerilor, iar, după reformarea din 1999, ce a urmat unei perioade de şapte ani de pauză, trupa a revoluţionat fenomenul pop, reprezentând un model pentru generaţii întregi de artişti, de la Coldplay şi Keane, la Kanye West, Oasis, The Strokes, Robbie Williams şi chiar U2.

În 2006, trupa a fost distinsă cu premiul "Q Inspiration Award", ca semn al aprecierii permanentei lor influenţe în domeniul muzical.

Ultimul lor album, "Foot of The Mountain", pe care îl vor promova în turneul din 2010, va marca finalul carierei. Prin urmare, în viitor A-Ha nu va mai scoate pe piaţă noi albume.

Pe cont propriu

În mesajul către fani, postat pe site-ul propriu, cei trei membri ai trupei îşi justifică decizia:

"Am trăit, la propriu, aventura supremă a unui grup de băieţi. Prin această decizie, ne-am oferit şansa de a ne ocupa şi de alte proiecte importante pentru noi, vom participa la acţiuni umanitare, politice sau de orice fel - şi, desigur, ne vom canaliza atenţia în domeniul artei şi al muzicii. Ne retragem ca grup, dar nu şi ca indivizi. Schimbările sunt dificile, dar este timpul să mergem mai departe."

În perioada în care trupa a luat o pauză de pe scena muzicală, atât solistul Morten Harket, cât şi chitaristul Paul Waaktaar-Savoy, au lansat albume solo.

Turneul de adio din 2010 a fost anunţat oficial, însă, până acum, nu se cunoaşte decât data unui singur concert, cel de la Oslo, de pe 4 decembrie 2010. Totodată, turneul marchează şi cea de-a 25- a aniversare a albumului de debut, "Hunting High & Low", premiat cu mai multe discuri de platină, şi single-ul de debut "Take On Me" care, susţinut de un videoclip remarcabil, a propulsat A-HA pe primul loc în topurile din 27 de ţări, inclusiv în Statele Unite.


Votul tau:
Publicata: Vineri 16 Octombrie 2009.   Stire citita de 65 de ori. Nota 5.00 din 1 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii stire: A-HA se destramă | VIDEO Trimite unei prietene
Caractere disponibile: 500
Nume



Culori indraznete, platforme inalte, impletituri si accente metalice
Colectia Primavara – Vara 2012 de la IL PASSO It’s all about the shoes this spring! Fie ca sunt pantofi cu toc in nuante metalice, balerini din piele impletita in culori soft, pastelate sau platforme cu detalii florale, cele mai hot piese ale momentului pot fi gasite in acest sezon in colectia IL PASSO Primvara-Vara 2012. In c... mai mult
Gala Avampremiere, Editia a 10-a
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu, Ioana Ciolacu, Iris Serban, Carmen Secareanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu, Simona Semen, Lucian Pop. Invitata la sectiunea v... mai mult
Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent de situatie sa ai unghii neingrijite, nesanatoase. Imaginea lor spune ceva si despre tine. Sunt ca o mini oglinda in care se reflecta mici trasaturi ale propriei personalitati. Unghiile rotunde: persoanele ce detin aceasta forma, sunt foarte sincere si de obicei iti spu... mai mult
Cel mai bine&prost imbracate vedete la premiile Billboard 2012
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui sa ne mai gandim inca o data! Este adevarat, de cele mai multe ori acestea stralucesc pe covorul rosu, dar se mai intampla ca, uneori, ele sa greseasca in alegerea tinutei potrivite. Asta s-a intamplat si la evenimentul Billboard Music Awards 2012 care s-a desfasurat in ... mai mult
Imi pedepsesc iubitul !
Intr-un cuplu, dupa perioada de panselute si albinute ce se plimba cu mierea toata ziua pe buzele voastre, se asterne siguranta. Dupa ce trece perioada de lapte a cuplului si incepeti sa va cunoasteti tot mai bine si nu va mai ascundeti micile defecte pentru ca acum sunteti suficient de atasati unul de altul incat sa va simti liberi, sa ... mai mult


citite 24h
stiri
EUROVISION 2012. Mandinga, despre finală: "Suntem în cea mai bună formă"
Vineri, 25 Mai 2012. 3276 vizualizări, 6 comentarii, 1 vot Autor:  Alexandra Postelnicu Solista trup...
"Mentalistul" Cristian Gog s-a îngropat într-un sicriu de gheaţă! | FOTO&VIDEO
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor:  Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice? Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?
Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna? Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?
Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine
Berbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult