|
|
|
Actorul David Carradine, star al serialului televizat din anii 1970 "Kung Fu", a fost găsit mort în capitala thailandeză, aparent după ce s-a sinucis, spânzurându-se în camera sa de hotel.
Decesul actorului în vârstă de 72 de ani a fost confirmat de un purtător de cuvânt al ambasadei americane, Michael Turner. Potrivit lui, Carradine ar fi decedat miercuri noapte sau joi dimineaţă, însă nu a oferit alte detalii.
Cotidianul thailandez The Nation a anunţat pe site-ul său, citând surse din cadrul poliţiei, că actorul a fost găsit joi spânzurat în camera sa de hotel şi se pare că s-ar fi sinucis.
Carradine era membru important al unei venerabile familii de actori de la Hollywood, printre care se numără tatăl său, John Carradine, şi fratele Keith.
În total, el a apărut în peste 100 de filme, având ca regizori nume sonore precum Martin Scorsese, Ingmar Bergman şi Hal Ashby.
El a fost făcut celebru de rolul Kwai Chang Caine, un călugăr shaolin din serialul "Kung Fu", difuzat între 1972-75. El a reluat rolul la mijlocul anilor 1980 şi l-a interpretat pe nepotul lui Caine în serialul din anii 1990 "Kung Fu: The Legend Continues". În ultimii ani, el a revenit în top graţie rolului din saga "Kill Bill" a lui Quentin Tarantino.
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









