|
|
|
La scurt timp după ce a divorţat de Corina şi s-a apropiat din nou de Iuliana Marciuc care l-a părăsit pe iubitul grec, Adrian Enache a avut ocazia să-i pună faţă în faţă pe cei doi copii ai săi. „Mă bucur că n-am ajuns în situaţia de a-mi cere iertare în faţa copiilor mei. Am reuşit chiar să le fac cunoştinţă”, a declarat cântăreţul la „Happy Hour”.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, Adrian Enache a povestit şi despre începuturile relaţiei sale cu vedeta TVR. „Am cunoscut-o pe Iuliana la mare. A venit la mine după un concert şi de atunci am început să ne întâlnim. Atunci Iuliana mi-a spus că ar vrea să mă vadă şi iarna, adica relaţia să dureze mai mult”, a mai povestit cântăreţul.
„Mă uit în fiecare dimineaţă la cruce”
Adrian Enache a mai vorbit şi despre latura sa sensibilă, afirmând că este o persoană foarte credincioasă. „Nu ies din casă fără să mă rog şi o fac de fiecare dată în faţa crucii, fac gesturi caritabile, îmi plac copiii. Chiar la o emisiune pentru copii m-am apropiat şi mai mult de Iuliana. Am fost mult timp plecaţi prin ţară”, a mai adăugat Enache.
„Am greşit faţă de amândouă”
Chiar dacă, la începutul relaţiei, Iuliana, Corina şi Adrian aveau şi o afacere împreună, lucrurile au evoluat. „Corina s-a cunoscut cu Iuliana, eram prieteni de familie. Mai târziu, când mi-am dat seama că sunt într-adevăr îndrăgostit, n-am mai putut divorţa pentru că exista fiica mea, Diana. De-a lungul acestor 14 ani, am greşit la fel de mult atât faţă de Iuliana, cât şi faţă de Corina”, a recunoscut cântăreţul.
„Când i-am spus că vreau să divorţăm, Corina chiar m-a întrebat de ce n-am făcut asta mai devreme.” - Adrian Enache
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









