|
|
|
Corespondentul ştirilor Pro Tv, Adriana Stere, a devenit pe 25 iunie mămică pentru a doua oară. Micuţa Iulia, aşa cum au botezat-o părinţii, a venit pe lume dis de dimineaţă, prin intermediul unei operaţii de cezariană realizată de medicul Radu Vlădăreanu la Centrul Medical Unirea. Bebeluşul a avut o greutate la naştere de 2,86 kg şi o lungime de 50 de cm, iar prima notă primită în viaţă a fost chiar 10. Victor, tatăl copiilor, are toate motivele să creadă că fetiţa moşteneşte energia debordantă a mamei sale, de vreme ce a început să se facă auzită încă din momentul în care medicii îi aduseseră doar capul la lumină. La nici două ore de cînd a venit pe lume, Iulia a servit prima masă, iar apoi s-a pus pe dormit, pesemne obosită de atîtea feţe noi. |ntrebată cum este să fii mămică pentru a doua oară, Adriana a mărturisit că “acum am trecut la categoria profesionişti. Aşteptăm cu nerăbdare întîlnirea dintre Cezar şi micuţă, pentru că suntem foarte curioşi să-l vedem cum reacţionează. Pînă acum îmi pupa şi-mi îmbrăţişa burtica, de data asta o să vadă mogîldeaţa”, a povestit Adriana, foarte fericită. şi Victor a recunoscut că a fost la fel de copleşit de emoţii ca şi atunci cînd a venit Cezar pe lume, însă a fost mult mai liniştit, tocmai pentru că are mare încredere în medicul Adrianei. Tot el a dezvăluit că numele fetiţei este Iulia pentru că în familia lor toţi au nume romane.
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









