Bărbatul care aleargă pentru lacrimi

Autor:  Roxana Roseti

Există. Este un personaj de film. Creat de către cel care a fost numit "unul dintre cei mai personali regizori": Wong Kar Wai

Mulţi îşi aduc aminte numai de scurtmetrajul pe care l-a regizat pentru Casa Dior, ca reclamă la parfumul Midnight Poison. Aici Eva Green (fiica actriţei franceze Marlene Jobert; a jucat în "Visătorii “, filmul-şoc al lui Bernardo Bertolucci) apare într-o rochie albastră, creată de John Galliano, conceptul fiind cel al unei Cenuşărese moderne, jumătate gotică, jumătate seducătoare, care bineînţeles că se transformă la miezul nopţii otrăvite (Midnight Poison - Otrava de la miezul nopţii).

Wong Kar Wai poate demonstra mai mult de-atât, deşi este lăudat pentru filmele comerciale. Peliculele sale se află pe listele celor mai bune ale tuturor timpurilor, temele complexe şi de neuitat atrăgând-i porecla de "Godard al generaţiei MTV".

Univers ameţitor

Cum ar putea fi prezentat? Poate prin câteva "secvenţe" din filmele sale, alese la întâmplare, dar care "lipite" pot incita, pot speria, pot dezvălui un regizor de nedezvăluit de fapt!... Un bărbat care aleargă pînă la epuizare în fiecare dimineaţă, explicând că aşa elimină surplusul de apă din organism, ca să nu mai rămână nimic pentru lacrimi, un tânăr ucigaş plătit, care spune că şi-a ales meseria pentru a nu trebui să ia el nicio decizie, doi tineri stînd unul lângă celălalt într-un bar, nemişcaţi şi fiecare parcă inconştient de prezenţa celuilalt, văzuţi printr-un geam pe care se scurge apa de la o ploaie torenţială şi de fiecare dată un narator melancolic, care nu prea înţelege ce este cu el şi cu lumea pe care o "povesteşte".

S-a spus despre filmele lui Wong că de fapt sunt "recompuneri din fragmente de vieţi", "jocuri de puzzle", poveşti în care oamenii sunt ca precum fluturii atraşi de lampă… Personaje aproape somnambule, un univers ameţitor, dezlănţuit printre neoane şi pe străduţe parcă fără capăt. Imaginilor li se adaugă muzica – "exotică" - un amestec de melodii nemaiauzite, hit-uri, ori tangourile lui Piazzola. De altfel, şi scurtmetrajele sale, de exemplu cele din seria dedicată BMWului, sunt caracterizate tot de priceperea de a reda relaţiile dintre oameni, totul pe aceeaşi muzică excelent aleasă.

Lumea lui Wong lasă impresia de videoclip straniu, interesant, provocator, cosmopolit, probabil tocmai de aceea este atât de iubit de către designerii şi artiştii contemporani din Occident. Unii au îndrăznit să îl numească chiar aşa – "Bărbatul care aleargă ca să nu mai aibă lacrimi", tocmai pentru a sugera pasiunea regizorului pentru metafore şi dezrădăcinarea lumii moderne. El se preferă… un artist atipic.



Un Tarantino chinez

S-a născut în anul 1958, la Shanghai, şi a emigrat împreună cu familia la Hong Kong, la vârsta de cinci ani. După o diplomă în Arte Grafice obţinută la Şcoala Politehnică din Hong Kong, a intrat ca asistent de producţie în televiziune, apoi a început să lucreze la nenumărate seriale. Urmarea? Devine scenarist, la început în genurile la modă de la începutul anilor ’80. Face tot "posibilul": scrie scenarii la comandă pentru comedii, filme poliţiste, melodrame - printre care şi "The Final Victory", aparţinând mentorului său, Patrick Tam. Acesta îi va produce şi primul lungmetraj, "As Tears Go By", realizat în 1988, ocazie cu care va lucra pentru prima dată cu Maggie Cheung şi care îl va face remarcat la Cannes, unde filmul va fi selecţionat în secţiunea "Semaine de la critique".

În anul 1990, Wong Kar Wai realiza unul dintre cele mai ambiţioase filme ale sale: "Days of Being Wild". Premii multe obţinute la Hong Kong Awards, dar un public rece. Pentru acest regizor cu o minte atât de alambicată a contat însă reacţia publicului, astfel încât experienţa îi va influenţa restul carierei.



Va începe să lucreze la un film de mari dimensiuni, clasat drept "împotriva oricărui cod al genului". Deşi "Ashes of Time" va primi premiul pentru cea mai bună imagine la Veneţia, se va dovedi un nou eşec comercial.



De data aceasta Wong învăţase lecţia din 1990 şi făcuse încă un film, în paralel: "Chungking Express" (1994). Cel mai mare succes al său, cel care i-a adus atunci aprecierea de "Quentin Tarantino al Chinei" (de altfel, filmul i-a captat şi atenţia adevăratului Tarantino). Un film cu două poveşti romantice, care nu se intersectează, dar se petrec ambele în haosul zilnic!



În 1995 realizează "Fallen Angels", după o idee scrisă pentru "Chungking Express" şi abandonată în ultimul moment. Urmează "Happy Together", film îndrăzneţ despre un cuplu de homosexuali chinezi exilaţi în Argentina în timpul retrocedării Hong Kong-ului. Cu acest film Wong câştigă premiul pentru regie la Cannes (1997).





Trecând, nu uşor, peste şirul succeselor sale, în 2008 apare pe ecrane "My Blueberry Nights" despre care critica va nota că oglindeşte "epuizarea artistică a regizorului", că filmele publicitare "l-au influenţat în asemenea hal încât l-au adus la stadiul de fashion victim" şi că nu este uşor să fii între o goană pe Route 66 şi un drum spre "Vogue"! Alţii, cred că el doar s-a plictisit cu stil, momentan, să continue cursa pentru a lăsa în urmă nefericirea…



DE LA FILM LA RECLAME

Idei şi cosmetizare

Timpul a adus în prim plan aşa numiţii "specialişti în Wong", care încearcă să lămurească cum poţi ajunge de la filmele "artsy", în care se încadrează şi frumoasa şi rafinata poveste de dragoste din "In the Mood for Love" (2000; cu Maggie Cheung şi Tony Leung) la reclame la produse cosmetice şi de machiaj. Ei spun că regizorul asiatic face ca lucrurile să pară destul de simple, "de dragul misterului, de dragul obstacolelor şi, de ce nu, de dragul de a fi exclusivist!". Pe de altă parte, el afirmă că nu este deloc uşor să convingi o vedetă să evolueze pe o temă "dată", sofisticată de obicei, în timp ce face reclamă la un parfum sau la orice alt produs legat de domeniul înfrumuseţării feminine. De exemplu, o companie asiatică de cosmetice l-a angajat pe Wong Kar Wai. Rezultatul? Îl spune chiar Wong: "Ideea spotului e inspirată de poemul «Burning in Water, Drowning in Flames» al lui Charles Bukowski şi reprezintă, în aceeaşi măsură ca şi poemul lui Bukowski, un paradox, o contradicţie". Fără replică…