|
|
|
Membrii trupei Black Eyed Peas au fost daţi în judecată pentru plagiat... din nou. De la debut şi până acum, trupa americană a avut aproape la fel de multe procese de plagiat cât numărul de albume lansate.
„Dacă veţi asculta cele două melodii, veţi observa că au aceeaşi linie melodică” - Ira Gould, avocatul reclamanţilor
Doi artişti americani au intentat un proces împotriva membrilor trupei Black Eyed Peas şi a casei de discuri ce îi reprezintă, acuzându-i de plagiat. Ebony Latrice Batts şi Manfred Mohr susţin că noul hit al trupei, “Boom Boom Pow”, este aproape identic cu melodia “Boom Dynamite”, lansată de ei la începutul anului 2009.
Noul hit al celor de la Black Eyed Peas este, la ora actuală, pe primul loc în Topul Billboard şi este considerat favorit la câştigarea unui Grammy în acest weekend. Până la ora actuală, cei de la Black Eyed Peas au mai fost daţi în judecate de alte trei ori. Cel mai recent a fost chiar la sfârşitul anului trecut.
La acea vreme, cei patru membri ai trupei au fost nevoiţi să-i plătească o sumă mare de bani cântăreţului Adam Freeland. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, vor trebui să le plătească reclamanţilor o sumă de ordinul milioanelor de dolari.
Vineri, 25 Mai 2012. 3276 vizualizări, 6 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









