|
|
|
Cine aşteaptă cu nerăbdare să o vadă pe blonda lui Bote dezbrăcată intr-o revistă pentru bărbaţi, mai trebuie să aibă răbdare. Deşi Bianca a confirmat apariţia sa în paginile revistei Playboy, se pare că asistenta lui Capatos s-a răzgândit.
Frumoasa blondă nu are permisiunea iubitului ei, Cătălin Botezatu, să-şi etaleze "comorile" cu care a înzestrat-o mama natură şi preferă să nu facă un lucru care să-l supere pe celebrul creator de modă. Bianca a mărturisit că au apărut anumite divergenţe în relaţia lor de când ea a acceptat să pozeze dezbrăcată şi preferă să aştepte ca apele să se liniştească şi abia apoi va renunţa la hainuţe.
"Oamenii care se iubesc se mai şi ceartă. Noi ne-am certat pentru că el nu vrea să apar într-o revistă pentru bărbaţi. A zis că nu e momentul. Eu am ţinut cont de sfaturile lui mereu şi cred că tot ce vrea pentru mine este bine. Am ajuns însă la un punct în care eu îmi doresc să îmi fac anumite chestii, el nu, pentru că consideră că nu e bine pentru mine. Nu vrea să mă vadă într-o revistă pentru bărgbaţi. Deocamdată sunt nehotărâtă pentru că nu vreau să-l supăr", a declarat Bianca în emisiunea "Răi da' Buni" de miercuri, de la Antena2.
Asistena lui Capatos regretă că Botezatu nu este de acord cu alegerile ei şi speră ca acesta să-i permită în cele din urmă să pozeze dezbrăcată.
"Îmi pare rău că lucrurile s-au întâmplat lucrurile. Astăzi (miercuri-nr) l-am sunat pe Cătălin şi nu a vrut să-mi vorbească. Sper să-i treacă pentru că eu sunt o femeie căreia îi place să decidă de una singură", a adăugat aceasta.
Vineri, 25 Mai 2012. 3276 vizualizări, 6 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









