|
|
|
Ea a preferat să renunţe la destinaţia exotică în favoarea programului încărcat pe care-l are în această perioadă. „Nu mai plec în Miami, am foarte multă treabă. Urmează să lansez o nouă piesă înregistrată în Suedia şi în scurt timp să filmăm şi clipul. Este o melodie lentă, potrivită pentru această vreme”, a declarat Claudia Pavel pentru „ring”.
Noaptea dintre ani a prins-o pe vedetă în clubul Bamboo, unde a susţinut două concerte. Ea mărturiseşte însă că nu e superstiţioasă, aşa că n-a ţinut cont de anumite sfaturi. „Pentru mine, cel mai important a fost ca 12.00 noaptea să mă găsească pe scenă, cântând. Nu cred în alte superstiţii, cum ar fi cea cu banii. Ce puteam să fac, să-mi pun bancnotă la sutien?! După ce am terminat spectacolul, am rămas în club şi am petrecut”, ne-a povestit cântăreaţa. Pentru că anul trecut Claudia a fost protagonista mai multor colaborări internaţionale, vedeta nu vrea să renunţe la acest obicei: „Mai am un featuring cu Fat Joe, care va apărea puţin mai târziu”.
Anul trecut, de Sfântul Andrei, Claudia a susţinut un concert unplugged, de circa 90 de minute, la Teatru Naţional, unde, alături de Oceana, a interpretata piesa „Cry Cry”.
Continuarea in: Ziarul Ring - http://www.ziarulring.ro/
Votul tau:
Publicata: Vineri 08 Ianuarie 2010. Stire citita de 63 de ori.
Colectia Primavara – Vara 2012 de la IL PASSO It’s all about the shoes this spring! Fie ca sunt pantofi cu toc in nuante metalice, balerini din piele impletita in culori soft, pastelate sau platforme cu detalii florale, cele mai hot piese ale momentului pot fi gasite in acest sezon in colectia IL PASSO Primvara-Vara 2012. In c... mai mult
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu, Ioana Ciolacu, Iris Serban, Carmen Secareanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu, Simona Semen, Lucian Pop. Invitata la sectiunea v... mai mult
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent de situatie sa ai unghii neingrijite, nesanatoase. Imaginea lor spune ceva si despre tine. Sunt ca o mini oglinda in care se reflecta mici trasaturi ale propriei personalitati. Unghiile rotunde: persoanele ce detin aceasta forma, sunt foarte sincere si de obicei iti spu... mai mult
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui sa ne mai gandim inca o data! Este adevarat, de cele mai multe ori acestea stralucesc pe covorul rosu, dar se mai intampla ca, uneori, ele sa greseasca in alegerea tinutei potrivite. Asta s-a intamplat si la evenimentul Billboard Music Awards 2012 care s-a desfasurat in ... mai mult
Intr-un cuplu, dupa perioada de panselute si albinute ce se plimba cu mierea toata ziua pe buzele voastre, se asterne siguranta. Dupa ce trece perioada de lapte a cuplului si incepeti sa va cunoasteti tot mai bine si nu va mai ascundeti micile defecte pentru ca acum sunteti suficient de atasati unul de altul incat sa va simti liberi, sa ... mai mult
citite
24h
stiri
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?
Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?
Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine
Berbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
"Mentalistul" Cristian Gog s-a îngropat într-un sicriu de gheaţă! | FOTO&VIDEO
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
EUROVISION 2012. Mandinga, despre finală: "Suntem în cea mai bună formă"
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









