|
|
|
Cristi Minculescu şi familia sa s-au întors joi în România, după ce, în urmă cu mai puţin de o lună, cântăreţul fost supus unui transplant hepatic într-o clinică din Germania. "Este deja acasă. M-a sunat astăzi de la Munchen să-mi spună că se urcă în avion şi să vin să îl iau de la aeroport", a a declarat pentru Mediafax Cosmin Nicoară, managerul trupei Iris. De la transplantul hepatic care a avut loc pe 24 martie, donatorul fiiind chiar soţia acestuia, Rodica, solistul trupei Iris a mai suferit două intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea starea de sănătate a soţilor Minculescu este bună, aceştia urmând să-şi petrească Paştele acasă, în familie. Solistul trupei Iris a primit însă câteva restricţii din partea medicilor, el neavând voie să iasă din casă sau să primească vizite.
În vârstă de 50 de ani, Minculescu suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său.
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









