|
|
|
Bebeluşa Oana Ioniţă, blonda care dansează la „Cronica Cârcotaşilor”, va fi, la acest sfârşit de săptămână, gazda unei serii de petreceri în stil street-dance, avându-l ca invitat special pe Salah, unul dintre cei mai buni dansatori de gen din lume.
„Este un show man. Are 30 de ani şi arată ca un adolescent de 15 ani, zâmbeşte, este amuzant şi îi place să facă vrăji. Personajul lui preferat este clovnul, pentru că, aşa cum spune şi el, clovn poate fi orice personaj dus la extreme”, îl descrie Oana Ioniţă pe Salah, unul dintre cei mai buni dansatori de street-dance din lume.
Un regal cu Salah, C.R.B.L şi Connect-R
Salah este invitatul special al Oanei pe parcursul celor trei zile de petreceri ce se vor desfăşura, începând de diseară, de la ora 19.00, în fostul club Pacha din Bucureşti. Programul va începe cu un curs dedicat dansatorilor profesionişti şi medii, acting&dancing, iar de la ora 22.00, va fi o petrecere, la care sunt invitaţi toţi dansatorii din Capitală şi provincie, pasionaţi ai acestui stil, cât şi trupe-surpriză.
C.R.B.L şi Connect-R, alături de Oana, vor avea grijă ca atmosfera de petrecere să fie „ca la carte”, iar Connect-R va veni cu un show nou, cu mişcări atent alese şi cu o nouă melodie.
„Mi-ar plăcea să vină şi actori, pentru că studiul gestului în dans este important şi pentru că Salah chiar este cel mai bun dansator care ştie să creeze poveşti din propriul corp. Cred că ar fi o provocare pentru tinerii actori, care doresc să-şi desăvâr şească arta”, îndeamnă bebeluşa.
„Este doar începutul”
Despre dansatorul care a impresionat-o suficient cât să-l aducă în România şi pe care l-a cunoscut, recent, în Cehia, în cadrul unui workshop de o săptămână în care dansul a fost elementul principal, Oana are numai cuvinte de laudă, postând pe site-ul său câteva dintre impresiile pe care artistul i le-a lăsat în Cehia.
„Este coregraf, interpret, dansator, actor, mim, poate să reproducă orice mişcare şi stil de dans, poate crea iluzii vizuale de mişcare şi te frapează prin abilitatea de a-şi coordona mişcările. Fiecare gest al său indică o poveste. Se reinventează şi compune mişcări unice, de care eşti captivat şi pe care încerci să ţi le însuşeşti cât mai repede”, spune ea.
Oana, care a dezvoltat pasiunea pentru dans încă de la vârsta de patru ani şi, de-a lungul timpului, a participat la numeroase workshopuri atât în ţară, cât şi în străinătate, şi-a făcut prieteni printre elitele dansului mondial, spune, într-un interviu acordat Evz.
Acest proiect, iniţiat de ea, este doar începutul unei serii de astfel de evenimente care vin în ajutorul tinerilor dansatori români, întrucât „suntem prea puţin informaţi în ceea ce priveşte dansul”.
„Am văzut în cei 24 de ani de dans şi balet foarte mulţi dansatori. Recent chiar am participat la un faimos workshop, SDK, în Cehia, unde, pe lângă crema dansului mondial, lam cunoscut pe Salah şi m-am gândit că şi tinerii dansatori români ar trebui să-l vadă”, a spus ea.
„Locking, popping, voguing....”
„Salah este recunoscut drept cel mai complex dansator şi cel mai bun dansator de loocking, popping, animation, voguing. Şi lista poate continua. M-a impresionat foarte mult”, spune bebeluşa.
Diferenţele de stil în dans între Occident şi România, provenite din lipsa de informaţie la noi legată de aceste stiluri contemporane au fost principalele motive pentru care bebeluşa a pregătit minifestivalul.
„Ideea a pornit de la faptul că românii sunt prea puţin informaţi în legătură cu fenomenul de street dance. Diferenţele la nivel de dans între ceea ce se întâmplă afară şi ceea ce este la noi, cât şi lipsa banilor dansatorilor români ar fi cauzele principale. M-am implicat, şi nu o să mă opresc aici, în a-i ajuta pe tinerii dansatori români. Informaţia pentru ei vine destul de rar, prin câteva workshopuri care se realizează la noi. Fondurile insuficiente nu-i ajută să se informeze şi să se dezvolte”, a mai precizat Oana.
CONTEMPORAN
Din curtea liceului
Street-dance-ul este „un concept umbrelă” ce cuprinde mai multe stiluri de dans, ce au evoluat, încă din anii ’70, pe stradă, în curtea liceelor şi în cluburi. „Este un ansamblu de mişcări ce-ţi permit să-ţi exprimi liber, prin dans, ceea ce simţi”, spune Connect-R, un împătimit al acestui stil.
Termenul de streetdance este, în general, folosit pentru a descrie dansurile hiphop ce au apărut în Statele Unite în anii ’70 şi care sunt în continuă dezvoltare, precum breakdance, popping sau locking. Mişcările obişnuite de street dance sunt, de regulă, amestecate cu forme moderne de dans, dând naştere unor stiluri precum „lyrical hip hop” (cu interpretări teatrale) sau street jazz (un amestec de hip hop modern şi jazz dance).
Astăzi, concursurile de dans atrag din ce în ce mai mulţi spectatori şi concurenţi, devenind adevărate evenimente internaţionale. Printre aceste concursuri se numără Battle of the Year, care se desfăşoară în ţări din toată lumea încă din anul 1990, House Dance International - apărut în 2007 la New York, un festival de house, vogue (un fel de balet „rebel”) şi hustle (ce prelucrează mişcările disco ale anilor ’70).
În România, cel mai cunoscut concurs de street-dance este Festivalul Anual Nymphea Dance, ce se desfăşoară la Oradea.
Continuarea in: Evenimentul Zilei - http://www.evz.ro/
Votul tau:
Publicata: Vineri 15 Ianuarie 2010. Stire citita de 97 de ori.
Nota 3.00 din 1 voturi.
Colectia Primavara – Vara 2012 de la IL PASSO It’s all about the shoes this spring! Fie ca sunt pantofi cu toc in nuante metalice, balerini din piele impletita in culori soft, pastelate sau platforme cu detalii florale, cele mai hot piese ale momentului pot fi gasite in acest sezon in colectia IL PASSO Primvara-Vara 2012. In c... mai mult
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu, Ioana Ciolacu, Iris Serban, Carmen Secareanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu, Simona Semen, Lucian Pop. Invitata la sectiunea v... mai mult
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent de situatie sa ai unghii neingrijite, nesanatoase. Imaginea lor spune ceva si despre tine. Sunt ca o mini oglinda in care se reflecta mici trasaturi ale propriei personalitati. Unghiile rotunde: persoanele ce detin aceasta forma, sunt foarte sincere si de obicei iti spu... mai mult
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui sa ne mai gandim inca o data! Este adevarat, de cele mai multe ori acestea stralucesc pe covorul rosu, dar se mai intampla ca, uneori, ele sa greseasca in alegerea tinutei potrivite. Asta s-a intamplat si la evenimentul Billboard Music Awards 2012 care s-a desfasurat in ... mai mult
Intr-un cuplu, dupa perioada de panselute si albinute ce se plimba cu mierea toata ziua pe buzele voastre, se asterne siguranta. Dupa ce trece perioada de lapte a cuplului si incepeti sa va cunoasteti tot mai bine si nu va mai ascundeti micile defecte pentru ca acum sunteti suficient de atasati unul de altul incat sa va simti liberi, sa ... mai mult
citite
24h
stiri
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?
Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?
Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine
Berbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
"Mentalistul" Cristian Gog s-a îngropat într-un sicriu de gheaţă! | FOTO&VIDEO
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
EUROVISION 2012. Mandinga, despre finală: "Suntem în cea mai bună formă"
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









