Delia Matache a fost extrem de deranjată de declaraţiile lui Rareş, fratele Laurei Andreşan, care susţinea că aceasta plăteşte 300 de euro pe un gram de cocaină bună. Blonda pretinde că nu e adevărat şi aduce, în sprijinul afirmaţiilor sale, un certificat de la Institutul de Medicină Legală, care atestă că nu e consumatoare de droguri. Chiar şi aşa, Delia spune că nu-l va da în judecată pe bărbat.
Libertatea: Ce te-a determinat să mergi la IML ca să scoţi acest certificat?
Delia: Am considerat că acuzaţiile acelui om îmi pot afecta cariera şi viaţa. Nu am vrut să fiu catalogată greşit.
Îl vei da în judecată?
Nu voi face acest lucru. Sunt de părere că nu el e principalul vinovat. Oricine se poate trezi să vorbească orice despre oricine. S-a greşit atunci când a fost luat în seamă.
«S-a greşit când a fost luat în seamă»
Te-ai drogat vreodată?
Nu, nu m-am drogat. Iată şi dovada.
Atunci de unde au apărut aceste bârfe cum că ai consuma substanţe interzise?
Cred că din cauza ochilor mei mari. Sunt aşa de la natură, nu din cauza substanţelor.
Consumi alcool?
Da, ocazional.
Când te-ai îmbătat ultima oară?
Nu mă îmbăt niciodată, pentru că nicicând nu depăşesc măsura la băutură. Îmi place să mă distrez, dar nu-mi pierd simţul realităţii.
Crezi că Răzvan Andreşan are ceva cu tine?
Cred că are ceva cu lumea mondenă, în general. Nu ştiu de unde-i vine ura, nu-l cunosc personal.
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









