Florentina Opriş, vedeta Prima TV şi realizatoarea emisiunii "Sport, dietă şi o vedetă", a avut parte de câteva zile de relaxare, la munte, pe crestele Făgăraşului.
"A fost pentru prima oară când m-am hotărât să merg într-o expediţie cu cortul pentru mai multe zile, împreună cu soţul şi fiul meu. Am ales cel mai dificil şi mai spectaculos traseu din România, crestele Munţilor Făgăraş", spune Florentina.
Deşi este un alpinist experimentat, surprizele nu au lipsit. "În prima zi, după un urcuş continuu de mai bine de opt ore, plecând de pe Valea Oltului, am ajuns spre seară la 2.300 de metri, în Golul Alpin, unde ne-au întâmpinat frigul şi burniţa. Prima noapte în cort nu a fost foarte placută".
"A doua zi, spre seară, după un alt drum obositor de opt ore, am întâlnit Crestele Făgăraşului. Cu peste 13 kilograme în spate, pe ploaie şi ceaţă, ne-am căţărat, apoi am coborât pe creste foarte înguste de numai un metru! Aveam în stânga şi în dreapta prăpastii de sute de metri, aşa că de abia atunci am înţeles de ce acest traseu este considerat drept cel mai dificil. În acel moment am avut nevoie de forţa şi curajul meu de sportivă. Eram atentă la fiecare pas", povesteşte vedeta Prima TV. "Pentru a putea înnopta în condiţii acceptabile, am fost nevoiţi să coborâm într-o vale destul de departe de creste, pe malul unor lacuri, feriţi de vânt şi ceaţă."
"A treia zi am urcat din nou, din locul unde am înnoptat. A fost un urcuş anevoios, doar pe stâncă", spune Florentina. Efortul a fost însă răsplătit pe măsură. "Odată ajunşi sus, am putut admira peisajul Făgăraşului în toată splendoarea lui. Am ajuns pe vârful Negoiu, la altitudinea de 2.535 de metri. Linişte, privelişti senzaţionale şi capre negre...".
Expediţia s-a încheiat la Bâlea Lac, seara târziu, înapoi în civilizaţie. Iar pentru că, timp de trei zile, "mesele" s-au limitat la cereale integrale cu apă la micul dejun, miere pe parcursul zilei şi fructe uscate seara, Florentina a slăbit în timp record! "Am pierdut trei kilograme în trei zile, dar am câştigat experienţă şi o voi folosi, cu siguranţă, în urmatoarele expediţii", a mărturisit Florentina Opriş.
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









