|
|
|
Cântecul formaţiei R.E.M. "Everybody Hurts" a fost votat cel mai depresiv cântec realizat vreodată. Conform unui studiu, citat de "The Telegraph", piesa ar face şapte bărbaţi din zece să plângă.
Sursa: REUTERSCu versuri ca "Toată lumea plânge, toată lumea suferă câteodată", piesa celor de la R.E.M a fost declarată în urma studiului cea mai deprimantă piesă. Melodia întrecut ca număr de voturi piese precum "Candle in the Wind", a lui Elton John, şi "The Living Years", a celor de la Mike and the Mechanics.
Studiul a mai arătat că 84% din bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au fost emoţionaţi până la lacrimi de muzică. Procentul scade pentru cei trecuţie de 55 de ani. În ceea ce priveşte locurile în care oamenii au plâns când au auzit o piesă emoţionantă, pentru cei mai mulţi s-a întâmplat acasă, dar unii sunt unşi pe suflet şi de piesele care sunt interpretate la nunţi.
"Everybody Hurts" a fost compusă de formaţie în 1992, când a fost şi inclusă pe albumul "Automatic for the People". Piesa este una dintre cele mai cunoscute ale formaţiei care s-a despărţit anul acesta de public cu o compilaţie "Best of" lansată în luna noiembrie.
Din aceeaşi categorie Ioana Moldovan vrea să se mărite pe plajă 02.02.2012 Bianca Drăguşanu: “Priorităţile mele s-au schimbat”... 02.02.2012 Cele mai dorite femei din lume în 2012. Printre ele se ... 02.02.2012
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









