|
|
|
Cel mai bun fotbalist român din istorie a câştigat din turism mai mult decât finanţatorul Rapidului
Hotelul Iaki din Mamaia, deţinut de Gheorghe Hagi (44 de ani), a avut încasări mai mari în primele şase luni din 2009 decât hotelul Europa din Eforie Nord, aflat în proprietatea lui George Copos (56 de ani). Totuşi, cei doi rivali în ale turismului au câştigat mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, Gheorghe Hagi a câştigat clar competiţia cu George Copos, în privinţa încasărilor aduse de hotelurile pe care cei doi le deţin pe litoral. Hotelul de patru stele Iaki din Mamaia, proprietate a “regelui fotbalului românesc”, a avut o cifră de afaceri de 970.000 de euro în primele şase luni ale acestui an, în timp ce hotelul Europa din Eforie Nord, cotat tot cu patru stele şi controlat de patronul Rapidului, a generat venituri de numai 420.000 de euro, în acelaşi interval de timp.
«Regele» are cameremai scumpe
Chiar dacă hotelul lui George Copos are un număr mult mai mare de camere decât cel deţinut de Hagi (211 faţă de 122), cel mai bun fotbalist român a încasat mai mulţi bani datorită tarifului mediu mai ridicat pe cameră: 229 de euro, în comparaţie cu 80 de euro. Per ansamblu însă, ambii investitori în domeniul turismului au avut încasări mai mici decât anul trecut, motivul principal fiind criza financiară care a lovit România de la începutul lui 2009.
Patronul giuleştenilor a pierdut mai puţin
Hotelul lui Gheorghe Hagi a avut, în primele şase luni ale acestui an, încasări mai mici cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, hotelul lui George Copos a înregistrat pierderi mai mici, de numai 3% faţă de primul semestru din 2008.
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









