Insula misterioasă a lui George Clooney

Autor:  Alexandra Olivotto

Filmul "Descendenţii", care poate fi văzut de mâine, e bun doar în măsura în care mergi la cinema pentru a plânge de mila unui star.

Noul lungmetraj al lui Alexander Payne s-a lăsat destul aşteptat, având în vedere că "Sideways/ In vino veritas", deţinător de Oscar pentru scenariu adaptat, datează din 2004.

Acum cineastul revine cu "Descendenţii", care e tot ecranizarea unui roman şi care se dovedeşte din nou pe placul Academiei americane de film, rezultatul fiind cinci nominalizări la statuetă.

Încă de la premiera internaţională de la Toronto lung metrajul se alesese cu calificarea "momeală de Oscar". Motivele rămân însă de neînţeles.

Poveste de familie

Acţiunea filmului se petrece în Hawaii şi se axează asupra lui Matt King (George Clooney), după cum indică şi voice-overul cu care debutează.

Protagonistul are destule pe cap: soţia lui (Patricia Hastie) e în comă după ce a suferit un accident, relaţia tensionată cu socrii se acreşte, cele două fiice, Alexandra (Shailene Woodley) şi Scottie (Amara Miller) pun gaz pe foc, una îmbătându- se, cealaltă purtându-se ca o sălbatică, toate acestea în timp ce el trebuie să ia o decizie care afectează viitorul extrem de numeroasei sale familii.

Cu toţii - King şi puzderia lui de verişori - sunt moştenitorii ultimului teren virgin din Hawaii şi, cum ceilalţi au rămas fără bani, se pune problema să vândă proprietatea şi, mai ales, cui.

La toate aceste preocupări se adaugă cireaşa de pe tort: King află că soţia sa avea o aventură cu un alt bărbat şi vestea îl pune pe jar.

IPOSTAZĂ. Clooney și „fiicele”, inspectând terenul

Personajul lui Clooney e problema

Dacă până acum te ataşai de personajele lui Payne în ciuda defectelor lor, acum cineastul mizează pe unul fără defecte, asupra căruia se abat toate nenorocirile deodată.

Matt King e altruist până în pânzele albe - preferând să facă exclusiv ceea ce e corect, chiar dacă asta dăunează propriului lui bine - spiritual pe alocuri, inteligent, lipsit de dependenţe, temperat în situaţii în care nu te-ai aştepta, un avocat de succes şi un părinte extrem de grijuliu, chiar dacă e confuz uneori.

Când e în culmea disperării, aleargă, dar asta se întâmplă arareori. Defectele şi greşelile pe care le reclamă el însuşi (că este părintele de rezervă, că s-a distanţat de familie din cauza muncii), pe care şi le reproşează de-a dreptul, nu apar niciodată pe ecran.

Are chiar momente în care e înduioşător – ca atunci când îşi imaginează că soţia lui alege să rămână în comă pentru a o folosi drept şantaj sentimental. Payne îi mai dă şi o cârjă – voice-overul. Şi tot degeaba.

INTERPRETARE. Un cuplu cu probleme

Poate e vina scenariului, dar protagonistul, deşi e aproape în fiecare scenă, începe prin a fi extraordinar de nesărat şi nici nu evoluează în vreun fel pe parcursul lungmetrajului.

Şi, tot din vina acestui Matt King al lui George Clooney, filmul e previzibil. Ceea ce nu i s-ar reproşa unui studiu de personaj, specia predilectă a lui Payne.

Numai că "Descendenţii" nu reuşeşte să fie aşa ceva. În schimb, tânăra Shailene Woodley, cea care o interpretează pe Alexandra, livrează o prestaţie actoricească memorabilă.

Un lungmetraj decent, curat şi atât

"Descendenţii" nu e un film prost. Ci unul tern, decent, curat şi atât. Un studiu de personaj făcut cu jumătate de gură, o dramă care abundă în mesaje de genul "viaţa merită trăită", "familia, nu banii, contează", "fă ceea ce e corect, chiar dacă doare", "conservă- ţi moştenirea şi dă-o mai departe", mesaje care o încarcă până în punctul în care nu prea mai e dramă, cu atât mai mult cu cât climaxul absentează din peisaj.

Clooney joacă la turaţie minimă (bine, nu că ar avea ce face), iar regia se remarcă prin lipsă de imaginaţie. Pe scurt, la finalul vizionării, e un lungmetraj care nu poate răspunde unei întrebări de bază: "De ce am văzut eu acest film?".

86 de milioane de dolari
a totalizat la încasări (în SUA şi peste hotare) lungmetrajul "Descendenţii" de Alexander Payne