|
|
|
Data de 30 august va fi una de maximă importanţă pentru cuplul Ion Ion Țiriac - Ileana Lazariuc. Căsătoria religioasă a celor doi, dar şi botezul celui de-al doilea fiu al lor, Nicola, vor avea loc în aceeaşi zi, după cum aţi putut afla, în exclusivitate, din Libertatea de ieri. Acest lucru, destul de rar întâlnit, va respecta, însă, întru totul canoanele, cu condiţia ca, mai întâi, mirii să să se cunune în biserică, în faţa lui Dumnezeu.
După cum v-a relatat, în exclusivitate, ziarul Libertatea, duminică, 30 august, familia Țiriac va trăi o dublă sărbătoare: căsătoria religioasă a lui Ion Ion Țiriac şi a Ilenei Lazariuc, dar şi botezul celui de-al doilea copil al cuplului, Nicola, un băieţel în vârstă de două luni. Bebeluşul, care s-a născut la Paris, va fi astfel adus pentru prima oară în ţara părinţilor lui.
lIoan Iordache: «Părinţii trebuie să se cunune în biserică»
Evenimentele, ce se întâmplă destul de rar să aibă loc în aceeaşi zi, vor respecta întru totul regulile bisericeşti, după cum ne-a declarat Ioan Iordache, preot paroh al Bisericii Sf. Spiridon-Vechi din Capitală şi vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
“Nu există nici un impediment canonic pentru a face cununia religioasă şi botezul în aceeaşi zi. Cu o singură condiţie: cele două să se săvârşească în ordinea de mai sus, adică, mai întâi, părinţii să se cunune în biserică, în faţa preotului”, a spus acesta pentru Libertatea.
De fapt, bucuria va fi triplă în acea duminică, cele două evenimente religioase fiind urmate, seara, de o adevărată petrecere de nuntă, ce se va desfăşura în selectul club Le Gaga din Bucureşti. Ion Ion şi Ileana s-au căsătorit civil în luna aprilie a acestui an, la Monte Carlo, acolo unde cuplul îşi are reşedinţa. Cei doi mai au un băieţel, Ion Alexandru, în vârstă de un an şi jumătate.
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









