|
|
|
Pentru clipul care însoţeşte piesa "Zailelah", membrii trupei au ales o locaţie exotică, Dubai, iar echipa a fost chiar şi în cea mai mare cladire din lume, Burj Khalifa, unde s-a filmat si cel mai recent film "Misiune: Imposibilă" cu Tom Cruise.
Noul videoclip al formaţiei este realizat la piesa "Zailelah", lansată în această toamnă ca single. Regizorul videoclipului este Florin Botea, cel care a coordonat echipele de filmare, una română şi una arabă. Personajul principal al videoclipului este solista trupei Mandinga, Elena. Ea este transpusă într-un vis pe frumoasele meleaguri exotice.
Filmările au avut loc pe un iaht, în deşert, iar din "recuzită" nu au lipsit maşinile sport şi un elicopter. Producătorii au reuşit să obţină chiar acordul de a filma pe Burj Khalifa, cea mai mare clădire din lume, locul unde a filmat şi Tom Cruise secvenţele senzaţionale din ultimul film al seriei "Misiune: Imposibilă".
"Zailelah" este clipul primului single Mandinga de pe albumul care se va lansa pe 14 martie la Sala Palatului. Atunci, formaţia va organiza un concert aniversar cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţare.
Articole similare Rapperul Norzeatic recită versuri din Piaţa Universităţii Joi, 19 Ianuarie 2012 Scandal în Ucraina după ce un filmuleț cu Iulia Timoșenko în închisoare a fost dat publicității | VIDEO Joi, 15 Decembrie 2011 Anna Lesko şi maşini tunate, o combinaţie perfectă Joi, 15 Decembrie 2011 Din aceeaşi categorie Cel mai dorit burlac din lume se vrea Sergiu Nicolaescu 27.01.2012 Cornel Ilie "nu e un om al iernii" 27.01.2012 Ilinca Vandici descrie bărbatul ideal 27.01.2012
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 2643 vizualizări, 34 comentarii, 2 voturi Autor: Monica Lungu, Cristina Bote...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









