Stirile mondene din 11.01.2010 » Marile lansări ale anului |
Stiri mondene prin RSS
Marile lansări ale anului
 
U2, Eminem sau Coldplay se numără printre artiştii care vor avea albume noi în 2010, în timp ce Rolling Stones îşi reeditează marile succese.

Rapper-ul american Eminem îşi va lansa anul acesta cel de-al şaptelea album de studio, „Relapse 2”, o continuare a precedentului „Relapse” din 2009, apărut pe piaţă după o pauză de cinci ani, şi considerat de unele publicaţii de specialitate unul dintre cele mai aşteptate materiale discografice ale anului trecut.

„Relapse 2” - despre care Eminem spunea într-un interviu că este mai emoţional decât primul, care „a însemnat rap şi atât” – era programat să apară pe piaţă tot anul trecut, însă după ce rapper-ul a decis să adauge mai multe piese, lansarea a fost amânată pentru sfârşitul acestui an.

„M-am întors în studioul de înregistrări alături de Dr. Dre şi de alţi câţiva producători, printre care şi Just Blaze, iar noile piese sună foarte diferit faţă de cele pe care intenţionam să le pun pe acest nou album, dar îmi doresc ca şi aceste melodii noi să ajungă la fanii mei”, scria Eminem pe site-ul său, motivând fanilor amânarea lansării.

Dacă la mijlocul anilor 2000 gurile rele vorbeau despre sfârşitul carierei rapper-ului american, după şase ani în industria muzicii şi mai multe albume premiate cu discuri de platină pentru vânzările uriaşe (în jur de 75 de milioande de discuri în întreaga lume), Eminem a revenit, după cinci ani de pauză, cu albumul „Relapse” pe primul loc în topul american Billboard Top 200.

Intrat în 2005 într-un program de dezintoxicare, după ce a recunoscut că are probleme cu somniferele, cântăreţul a dat lovitura în 2009 cu „Relapse”, fiind cel mai bine vândut album hip-hop al anului trecut, cu peste 1,7 milioane de copii, numai în America.

Şi rapper-ul Dr. Dre, colaborator şi prieten de-al lui Eminem, urmează să lanseze anul acesta un nou album, la care spunea că a lucrat în ultimii zece ani.


Coldplay, „mai creativi ca niciodată”


Chiar dacă cântăreaţa britanică Amy Winehouse s-a confruntat, după lansarea celui de-al doilea album din carieră „Back to Black”, cu dependenţa de droguri şi de alcool ori cu numeroase probleme de sănătate, artista plănuieşte pentru acest an, revenirea pe scenă, cu un nou material discografic.

Deşi Winehouse a urmat mai multe cure de dezintoxicare – însă fără rezultate prea mari - , Darcus Beese, unul dintre directorii casei de discuri Island, cu care cântăreaţa colaborează, declara la sfârşitul anului trecut că artista „compune şi înregistrează cu frenezie”.

Pe ultimul album al lui Winehouse, „Back to Blak”, lansat în 2006, s-au numărat mai multe megahituri printre care „Rehab”, „Tears Dry on Their Own” ori „Back to Black”, materialul fiind vândut în peste zece milioane de exemplare şi premiat cu cinci trofee Grammy în 2008 („Cel mai bun artist debutant, „Cea mai bună artistă pop solo” sau „Cel mai bun album pop“).


Şi compatrioţii lui Amy Winehouse, băieţii de la Coldplay lucrează la un nou material discografic, a cărui lansare este plănuită pentru acest an. Următorul album al britanicilor va cuprinde piese care nu au mai avut loc pe „Viva la Vida”, cel de-al patrulea disc lansat în vara lui 2008.

Un reprezentant al casei de discuri EMI, cu care Coldpaly colaborează, declara, la lansarea precedentului album, că trupa are deja mai multe piese pregătite pentru un nou disc. „Băieţii se simt mai creativi ca niciodată”, spunea, la sfârşitul anului trecut, un apropiat al formaţiei.

De asemenea, Chris Martin, solistul Coldplay ar fi vrut să înceapă înregistrările la noul album încă de când se aflau în turneul mondial pentru promovarea discului „Viva la Vida”. Din iunie şi până în decembrie, „Viva la Vida” s-a vândut în peste nouă milioane de exemplare.



Promisiuni de la U2


Britanicii de la Radiohead vor intra în studio luna aceasta pentru a începe înregistrările la un nou material discografic, după lansarea în 2007 a albumului „In Rainbows”.

„Vom continua ceea ce am început vara trecută. Suntem extrem de încântaţi de acest nou proiect, dar deocamdată nu pot să divulg mai multe”, scria chitaristul Ed O’Brien, la sfârşitul anului trecut, pe site-ul personal.

Veteranii de la U2 revin anul acesta cu „Songs Of Ascent”, un album influenţat de muzica anuilor ’50-’60 a jazzmanilor Miles Davis ori John Coltrane. Primul extras de pe single se va numi „Every Breaking Wave”, o piesă care a fost exclusă, în ultimul moment, de pe „No Line On the Horizon”, cel de-al doisprezecelea album al trupei.

Red Hot Chilli Peppers promit, de asemenea, lansarea unui nou material, după „Stadium Arcadium” din 2006. Cel mai probabil, fanii RHCP îşi vor putea cumpăra albumul în toamna acestui an, după cum anunţa, la sfârşitul anului trecut, Chad Smith, bassistul trupei.

Muzicianul australian Nick Cave, rapper-ul american Kanye West, muzicianul englez Robert Plant şi cântăreaţa americană Alison Krauss ori artistul britanic Jay Sean se numără printre cei care îşi vor lansa anul acesta noi materiale discografice.


Ringo Star, toboşarul legendarei trupe Beatles îşi va lansa, mâine, primul album produs de el, numit „Y Not”. Materialul include zece piese, iar una dintre ele, „Walk With You” este realizată în colaborare cu Paul McCartney, fostul coleg de trupă al lui Ringo.

Cântăreţul va porni într-un turneu de promovare a albumului, în America de Nord în acest an. Veteranii de la Rolling Stones vor relansa anul acesta unul dintre cele mai importante albume ale trupei, „Exile on the Main Street” din 1972. Discul va cuprinde şi unele piese care nu au ajuns să fie publicate niciodată.


Votul tau:
Publicata: Luni 11 Ianuarie 2010.   Stire citita de 113 de ori.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii stire: Marile lansări ale anului Trimite unei prietene
Caractere disponibile: 500
Nume



Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, precum caldura excesiva sau frigul la care au fost supuse cosmeticele voastre. Este foarte important sa nu ne aglomeram de glossuri, mascara... mai mult
Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru pentru tine este sa inveti din propriile greseli si sa te lupti cu tine insati pentru a nu le mai repeta, indiferent cat de tare ar fi ispit... mai mult
Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefaste pentru starea noastra de sanatate. Mai ales planetele care ne guverneaza zodia noastra pot sa ne afecteze in mod direct, in bine sau in ... mai mult
Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme si o poarta cu orice ocazie, pe strada sau la evenimente diverse. Si este de inteles. Carei femei nu-i place sa-si stranga parul uneori pen... mai mult


citite 24h
stiri
Jennifer Aniston s-a săturat de asocierea cu Brad şi Angelina Jennifer Aniston s-a săturat de asocierea cu Brad şi Angelina
Miercuri, 08 Februarie 2012. 390 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi A...
Mărturisirile Mărturisirile "babelor" din industria frumuseţii
Miercuri, 08 Februarie 2012. 645 vizualizări, 2 comentarii, 1 vot Auto...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il porti Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il porti
De multe ori este dificil ca dintre nenumaratele nuante de ruj sa le g...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult