|
|
|
Michael Jackson vroia să danseze pe Lună. Nu, nu este o glumă. Regele muzicii pop îşi dorea atât de tare să-şi învingă rivalii din topuri încât şi-a propus să facă pe Lună dansul moonwalk, care l-a făcut celebru. Megastarului i-a venit această idee în urmă cu câţiva ani, ba chiar s-a aflat în discuţii avansate cu un om de ştiinţă căruia i-a mărturisit că îşi doreşte să ajungă pe Lună înainte de a muri. Din păcate planul lui Michael nu s-a putut împlini din cauza acuzaţiilor de pedofilie care i-au fost aduse, lucru ce l-a aruncat într-o lume a depresiilor şi a abuzului de medicamente. Dezvăluirile sunt făcute într-un documentar ce va fi difuzat pe ITV 1, unde Uri Geller, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Michael va vorbi despre planurile pe care le avea megastarul.
Într-un interviu acordat News of the World, Uri mărturiseşte că Michael era fascinat de spaţiu şi credea că va ajunge să vadă universul ca spirit în cazul în care nu avea şansa să îl vadă cât trăia. "Vreau să fiu primul din lumea pop care face asta. Am auzit că N'Sync şi alte vedete vor să facă acest lucru. Vreau să fiu primul, te rog. Haide sa facem un echipaj din Anglia care să ne însoţească şi să ne gandim la lucruri frumoase. Te iubesc. La revedere", i-ar fi spus Michael lui Uri într-un mesaj pe care i l-a trimis în 2002 când a aflat că visul său se poate împlini. "Dorea să fie primul star pop care ajunge în spaţiu. Ştia că nu va face doar istorie, ci că va cutremura istoria din temelii. Vă imaginaţi cum dansa Michael Jackson paşii de moonwalk pe Lună? Era de necrezut cât de mult îşi dorea acest lucru. Mersul pe Lună era dorinţa lui arzătoare", susţine Uri. Uri Geller este de părere că Michael a fost un om deosebit, care şi-a găsit liniştea în viaţa lui haotică doar ajutând alţi oameni să-şi împlinească dorinţele, pentru el fiind suficient să-i vadă pe cei din jur fericiţi.
"A avut o viaţă foarte grea şi şi-a găsit liniştea în haosul care-l înconjura prin ajutorul acordat altor pesoane, făcând ca visele altora să devină realitate. Acest lucru a fost o slujbă frumoasă pentru el", a declarat prietenul starului.
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









