|
|
|
Au trecut trei luni de la moartea lui Jean Constantin, dar fanii şi mai ales prietenii îi păstrează încă vie amintirea. La fel şi Nicolae Terzi, patronul complexului Colonade din Constanţa.
În grădina de vară a complexului de restaurante Colonade, din Constanţa, la una dintre mesele centrale, un scaun este aproape în permanenţă gol. Este locul pe care obişnuia să stea în fiecare zi marele actor Jean Constantin. Acolo, maestrul era servit zi de zi cu preparate din peşte sau cu câte o porţie de sarmale.
Nicolae Terzi (58 de ani), patronul locaţiei, ne-a povestit lucruri inedite despre inegalabilul actor cu care era prieten de aproape 45 de ani. “Localul se umplea de o bucurie şi de o bună dispoziţie fantastice atunci când îşi făcea apariţia Jean. Era fenomenal. Avea masa lui, locul lui preferat, pe care nu stătea nimeni. Cu Jean nu te plictiseai niciodată. Dar nici nu puteai termina masa de prânz mai devreme de două ore, de atâta râs”, spune Terzi.
Îi plăcea să stea cu prietenii
“Aveam clienţi care veneau special la ora prânzului doar pentru că ştiau că atunci se afla la noi Jean Constantin. Îmi lipseşte enorm de mult. A fost pentru mine ca un frate. Ne ştiam de aproape 45 de ani. Sunt zile în care parcă îl aştept să coboare din nou scările şi să-mi spună să-i pun deoparte o sticlă de whisky de 50 de lei. Asta era suma pe care o plătea el pentru o sticlă de whisky, indiferent de marcă. Din acea sticlă bea doar el. Scriam pe ea numele lui. Şi acum păstrez ultima sticlă din care a băut. Încă mai are whisky în ea”, ne-a mai destăinuit constănţeanul.
Jennifer Aniston s-a săturat de asocierea cu Brad şi AngelinaMiercuri, 08 Februarie 2012. 380 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi A...
Mărturisirile "babelor" din industria frumuseţiiMiercuri, 08 Februarie 2012. 629 vizualizări, 2 comentarii, 1 vot Auto...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bineIncepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il portiDe multe ori este dificil ca dintre nenumaratele nuante de ruj sa le g...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult
Cea mai haioasa jucarie
Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult
Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara
Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult










