|
|
|
Mai e puţin timp până ce Oana şi Viorel Lis se vor căsători religios, iar viitoarea mireasă este foarte emoţionată înainte de eveniment.
"Am emoţii pentru că mai este foarte puţin până la nuntă. Am vrut o nuntă americană, îmi place stilul. Ceremonia religioasă va avea loc în aer liber, lângă piscină, de la ora 17.00, apoi urmează petrecerea de la 19.00. Va fi o petrecere ca între prieteni", a început ea să povestească.
Mai mult, Oana a spus că la petrecerea de nuntă va avea o altă rochie, nu cea cu trenă lungă (din imagini), pentru că "vrea să se distreze şi să danseze", iar trena foarte lungă o va împiedica să facă asta - la propriu şi la figurat.
Cât despre primul dans al mirilor, Oana a dezvăluit pentru Acces Direct că soţul său nu prea ştie paşii: "Mie îmi place să dansez, dar el nu prea ştie să danseze. Vreau să fie un vals frumos, acolo. Nu avem o piesă, dar aş vrea una în engleză, un blues, ceva. Una care să se potrivească şi cu povestea noastră de dragoste".
Vrea să devină mămică până la 35 de ani
"E o modă acum să faci copii. Vreau şi eu să fac un copil şi mi-am propus să fac asta până la 35 de ani. Am şi unele probleme de sănătate şi dacă nu putem face asta, vom înfia unul. Aşa cum a făcut şi Teo Trandafir. Aş vrea să am o fetiţă. Viorel glumeşte şi spune că ar vrea s-o numească Lisa. Dar nu-mi place că ar fi Lisa Lis", a mai povestit Oana.
Regretă moartea mamei sale
Oana Lis nu a avut o copilărie şi o adolescenţă uşoară: tatăl era un beţiv violent care o bătea şi o certa adesea, iar mama ei a încetat din viaţă.
"Mi-aş fi dorit să am părinţii lângă mine la nuntă. E dificil de vorbit despre asta. Mi-aş fi dorit s-o am pe mama lângă mine, să mă ajute cu un sfat, să fie acolo cu mine. [...] Am încercat să mă apropii de tatăl meu, dar mi-a fost greu. Mi-a cerut mereu bani, a crezut că sunt milionară dacă apar la televizor, dar nu este cazul. Când eram mică mi se părea normal să fiu bătută, dar acum mi-am dat seama că am un cuvânt de spus. Dacă ar fi un tată bun, acum mi-ar dori binele, că sunt o femeie împlinită", a mărturisit Oana Lis, cu durere în suflet.
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 2643 vizualizări, 34 comentarii, 2 voturi Autor: Monica Lungu, Cristina Bote...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









