|
|
|
Nathalie, Nicholas şi Charlotte Alexandra sunt copiii lui Ilie Năstase (63 de ani) din primele două căsătorii, cu Dominique Grazia şi cu Alexandra King. Nathalie locuieşte la Paris, ca şi mama ei, Dominique, iar Nicholas şi Charlotte Alexandra stau în New York cu Alexandra King.
Ilie Năstase şi-a trăit viaţa din plin şi a avut succes atât în car i e r a de tenismen, cât şi în viaţa privată, unde se laudă că a avut peste 2.500 de femei. Nicholas, singurul băiat al tenismenului, pare că îi calcă, uşor, uşor, tatălui pe urme, cel puţin din punctul de vedere al cuceririlor.
Are o relaţie cu o fostă colegă de clasă
Poreclit “Casanova” în liceu, pentru şarmul său şi pentru succesul la fete, Nicholas , în vârstă de 23 de ani, are acum o relaţie de un an şi jumătate tot cu o fostă colegă de clasă.
3 divorţuri şi 5 copii
Lui Ilie Năstase, trei fete “norocoase” i-au ajuns şi soţii: belgianca Dominique Grazia, actriţa americană Alexandra King şi Amalia, cu care e în prag de divorţ.
Cu Dominique s-a căsătorit în 1973, al doilea an consecutiv în care a fost declarat jucătorul numărul unu mondial. În 1975, Năstase a devenit tătic, după naşterea lui Nathalie, dar a şi divorţat. Acum, Nathalie locuieşte în Paris şi are 34 de ani. Pentru tenismen au urmat câţiva ani în care a “consumat” multe frumuseţi ale vremii. În 1984, Ilie şi-a întemeiat o nouă familie, cerându-i mâna celebrei actriţe americane Alexandra King.
A înfiat doi copii, Charlotte Alexandra (20 de ani) şi Nicholas. Chiar şi aşa, “Nasty” nu şi-a găsit locul şi a divorţat şi de actriţă, care a rămas în New York, unde locuieşte şi azi, alături de cei doi copii. Charlotte a lucrat la “Daily News” din New York, ca editor şi critic de modă. Are o relaţie de trei ani cu Issac Goots, pe care l-a cunoscut în timpul liceului, la Birch Wathen Lenox. Nici unul dintre copiii din relaţiile anterioare nu a vrut să comenteze divorţul tatălui lor de Amalia. Cu ultima soţie, Ilie are două fetiţe, Alessia (şase ani) şi Ema (trei ani şi jumătate).
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 2643 vizualizări, 34 comentarii, 2 voturi Autor: Monica Lungu, Cristina Bote...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









