Playback pentru artistele care cântă la "microfoane de pluş"

Autor:  Mădălina Piloff,  Anca Simionescu

Unele cântăreţe dau vina pe arena de spectacol, altele, pe sunetişti. Dar multe recurg la bandă pentru a duce pe picioare un concert.

În drum spre un succes răsunător, de tipul Lady Gaga, multe vedete ale muzicii româneşti se împiedică într-un element destul de important pentru un cântăreţ: prestaţia live. Orice concert ar trebui să fie o dovadă a muncii asidue pe care un cântăreţ o depune. Totuşi, artistele au stabilite sume exacte de bani pentru prestaţii doar cu prezenţa. 2.200 de euro, Andreea Bănică, 2.000 de euro, Anna Lesko şi 1.800, Delia, erau sumele vehiculate în 2010 pentru playback. În cazul în care clientul cerea concert live, preţurile creşteau chiar cu 50%.

Playback vs. imagine

De ce acceptă artistele playback-ul? Compozitorii şi oamenii de muzică susţin că goana după succes îi face să sară câteva etape ale formării unei cariere.

"Este o generaţie de burice, funduri, sâni expuşi, care repetă cu microfoane de pluş acasă, în faţa oglinzii, cam asta e tot. Şi cântă full playback permanent", caracterizeză Mihai Cernea situaţia.

Playback-ul este des întâlnit în rândul cântăreţilor dance. Asta pentru că muzica s-a transformat în mare măsură în sunete produse pe calculator. "Ele nu au primele condiţii, nu au niciun fel de muncă. Sunt câteva ore de studio în care ei pot şi să vorbească, că îi fac să cânte cu ajutorul butoanelor", mai spune Cernea.

Producător şi vânător de talente la emisiunea-concurs "X Factor", Adi Sînă consideră că piesele care merg în club sunt greu de reprodus live. "Acesta e motivul pentru care mulţi artişti dance fac playback, dar cei mai mulţi optează pentru negativ şi voce live la un concert".

Mulţi artişti dance au capacitatea de a susţine un concert cap-coadă şi au în spate o echipă care le face misiunea mai uşoară. Mihai Cernea îşi aminteşte de spectacolul susţinut de Alexandra Stan, care l-a uimit cu calităţile sale vocale. "Foarte bună şi cu un saxofonist lângă ea, de am îngheţat. Şi avea benzile pe care cânta pregătite ultraprofesional, intra vocal exact unde trebuia, iar unde era nevoie era dublată din spate foarte puţin", povesteşte el.

Recunoaşte, însă, că nu este cazul întregii generaţii tinere cu succes în străinătate.

Inna nu cântă

Atunci când artistele care sună bine pe bandă se chinuie să arate că au cu adevărat calităţi, ele riscă să demonstreze contrariul. Asta crede Gabriel Cotabiţă că s-a întâmplat cu Inna. "Ea a avut noroc şi cu nişte piese care au prins peste tot. Cea mai mare greşeală este paranoia de succes. Pentru că, oriunde se duce, ea încearcă să demonstreze că şi cântă. Greşit. Ea nu cântă. Şi cea mai mare greşeală pe care o face oricine se uită spre Inna şi vede succesul este să o dea de exemplu. Este o fată cu talent mic, drăguţă, care a avut un mare noroc cu managementul", spune el.

Mihai Ogăşanu, compozitor român care a lucrat cu vedete ca Justin Timberlake, crede că este o greşeală să ac ceptăm lipsa de voce a unui interpret. "Unii preferă playback-ul pentru că nu au încredere în ei şi evident nu au dedicat prea mult timp în a se perfecţiona şi în a repeta piesa respectivă. Aici e greşeala unora dintre noi, desemnând ca fiind ac ceptabilă lipsa calităţilor vocale, în favoarea vocilor procesate şi alte «valori» legate de imagine", spune el. "Va trebui să ne întrebăm oare unde este buba. Este simplu: criteriile comerciale în defavoarea valorii artistice. Este aceeaşi poveste ca şi cea cu «frumoasele» legume fără gust. Încă le cumpărăm".

INDUSTRIA MUZICALĂ

Dorinţele publicului, răspunsul radiourilor

Generaţia tânără apreciază mai mult imaginea decât calitatea. Pentru că televiziunile oferă telespectatorilor ceea ce doresc, şi radiourile fac acelaşi lucru cu publicul lor.

"Publicul este împărţit în două categorii. Cel matur, care nu ar suporta să vadă un concert playback, şi publicul tânăr, care e mai mult interesat de genul muzical, piese celebre, hituri etc, chiar dacă ele sunt expuse şi playback câteodată", spune producătorul Adrian Sînă.

De cele mai multe ori posturile de radio difuzează constant piesa la modă, care prinde foarte repede tocmai din această cauză. "Dacă în anii ’60 oamenii de radio s-ar fi comportat cum se comportă oamenii de radio acum, rockul nu ar fi existat niciodată în România, pentru că nu poţi să ceri publicului să accepte un cântec dacă nu îl ascultă", spune Gabriel Cotabiţă, care regretă abundenţa de posturi cu interese comerciale.

În plus, mai spune el, posturile mari nu fac sondaje de opinie din care să reiasă dorinţele adevărate ale publicului. Pe de altă parte, "un artist în ziua de azi - din păcate - se ghidează de cele mai multe ori în funcţie de părerile primite din exterior - public, media, critici, alţi artişti. Artistul posedă cu greu acel punct de reper, obiectivitate, care îi conferă posibilitatea de a se autoevalua. În lipsa acesteia, el este puternic influenţat de valorile culturale ale vremii", detaliază Ogăşanu procesul. El mai spune că o mare problemă în zilele noastre este lipsa de încredere pe care artiştii o au în ei.