Stirile mondene din 18.05.2009 » România nu merita mai mult la Eurovision |
Stiri mondene prin RSS
România nu merita mai mult la Eurovision
 
Prestaţia Elenei Gheorghe, clasată, după finala de sâmbătă seara, pe locul al 19-lea, este criticată, deopotrivă, de specialişti şi de fani.

Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei, a obţinut o victorie record seara trecută, la finala Eurovision din Moscova, succes anunţat, de altfel, de majoritatea sondajelor  preliminare concursului.

România şi-a îmbunătăţit „performanţa” de anul trecut şi chiar a reuşit să o învingă pe Dita von Teese, prezentă în show-ul Germaniei. Locul 19, pe care s-a clasat în finală, a fost, de asemenea, cel prognosticat încă de la semifinală, când reprezentanta noastră a fost criticată dur şi i s-a prevestit unul dintre locurile codaşe.

E drept că Elena ne-a adus, sâmbătă seara, un loc 19, cu unul mai bun decât cel obţinut anul trecut de Nico şi Vlad Miriţă (20), dar rezultatul este destul de departe de visul interpretei de-a ajunge printre primii 10 sau chiar primii 5, aşa cum ea însăşi spunea că-şi doreşte, înainte de finală.

Dezamăgirea româncei poate fi mare, dar nu atât de mare ca cea a Sorayei, reprezentanta Spaniei, ţară care anul trecut se clasase pe locul 16, iar anul acesta a reuşit un modest loc 24 din 25.

Finlanda este campioană dezamăgirii: în 2006 a câştigat concursul, cu piesa „Hard Rock Hallelujah“ şi trupa Lordi, iar anul acesta l-a părăsit  pe ultima poziţie.

Germania, susţinută chiar de cea mai cunsocută stripteuză din lume, Dita von Teese, (căreia i-a s-a intrezis, însă, să se dezbrace pe scena Eurovisonului, aşa cum plănuise), s-a clasat în urma României, pe locul 20.

„Nu pot să-i reproşez nimic Elenei” Chiar dacă Elena nu s-a aflat printre primii zece concurenţi, aşa cum afirma cu convingere Dan Manoliu că o să se întâmple, acum după terminarea competiţiei, şeful delegaţiei României spune că este împăcat cu situaţia: „Eu zic că a fost un nivel extrem de ridicat şi că noi ne-am prezentat foarte bine. Se pare că juriul nu a votat să voteze piesa. Situaţia Franţei este şi mai gravă, francezii sperau la un loc mult mai bun pentru Patricia Kaas. Nu pot să-i reproşez nimic Elenei, a cântat bine, show-ul este cel pe care şi l-a dorit, pe care ni l-am dorit cu toţii. Din momentul ăsta trebuie să ne gândim serios că piesa care pleacă la Eurovision trebuie să fie bună din toate punctele de vedere, să fie şi pe placul publicului, şi pe placul juriului. Eu cred că ne-am prezentat mult mai bine decât la ultimile ediţii. Elena se aştepta să fie mult mai sus”, a spus Dan Manoliu.

Dacă echipa României este mulţumită de show-ul Elenei Gheorghe, presa străină nu numai că ne ironizează, ci ne şi acuză de playback. Deşi se ştie că Eurovisionul este un concurs unde interpretarea live este obligatorie, ziarul britanic Daily Mail ajunge să speculeze că reprezentanta României ar fi mimat din buze piesa „The Balkan Girls” şi că, de fapt, cântăreaţa care avea rolul de backing vocal ar fi cântat melodia.

„Elena a fost ştearsă, parcă nici nu a contat în concurs” Dacă organizatorii show-ului Elenei Gheorghe au spus că România merge la Eurovision în acest an cu unul dintre cele mai bune spectacole, se pare că nici publicul, nici specialiştii nu au fost impresionaţi. Dimpotrivă. Cei mai mulţi cred că am avut un moment mediocru pe scena stadionului Olimpic din Moscova.

Mihai Trăistariu, care se clasa pe locul patru la ediţia din 2006 a competiţiei europene, spune că a fost una ştearsă, lipsită de spectaculos: „Elena nu a avut acea strălucire pe scenă. Nu a impresionat nici prin show, nici prin voce. Eu nu pot să-i reproşez nimic, însă, aşa cum am văzut-o din faţa televizorului, a fost ştearsă, parcă nici nu a contat în concurs. Din păcate românii nu înţeleg ce înseamnă spectacol. Trebuie să ai acel ceva, cum a avut Luminiţa când a cântat cu Sistem cu acele butoaie, cum am avut eu trilurile la „Tornero”. Mă aşteptam la ceva fantastic, la câtă publicitate i-au făcut show-ului, cu tronul acela, cu tematica. Şi când colo - au învârtit tronul ăla de două ori, Elena a urcat şi a coborât din nou şi gata, nimic grozav. Şi Moldova a avut un spectacol mai bun decât noi, chiar mi-a plăcut, am şi votat-o pe cântăreaţă. Competiţia a fost extrem de mare. Au fost voci foarte bune, ca cea a concurentei din Marea Britanie sau Malta. Elena a fost eclipsată din start”, a spus Mihai Trăistariu.

Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Ce votează europenii?

„Show-ul Elenei nu a existat” Compozitorul Horia Mosculescu este de părere că show-ul nici măcar nu a existat: „Eu zic că din punct de vedere muzical meritam să fim puţin mai sus, însă în ceea ce priveşte show-ul, el nu a existat. Până şi lipsa show-ului a impresionat, la cântăreţe ca Patria Kaas sau Chiara din Malta. Pe ansamblu este cea mai bună ediţie a Eurovisionului de până acum, cu toate că sistemul de jurizare nu a schimbat cu nimic voturile acordate pe prietenii”, a spus Horia Moculescu.

Câştigătoarele ediţiei din acest an, ţări care s-au aflat în primele zece locuri, precum Turcia sau Grecia şi-au meritat locurile fruntaşe. Franţa, care a obţint un loc opt nu merita să fie pe aceea poziţie, spun specialiştii. „Turcia a cântat impecabil o piesă care a prins foarte tare. Grecia a venit cu un show impecabil, şi cu toate că vocea solistului nu s-a auzit primele secunde, asta nu a mai contat deloc”, a adăugat Moculescu.

Cel mai mare punctaj acordat vreodată Alexander Rybak, în vârstă de 23 de ani, a câştigat competiţia cu cel mai mare punctaj acordat vreodată unui prim-clasat: 387 de puncte „de basm“, potrivite piesei interpretate în concurs, „Fairytale“.

Tânărul compozitor şi interpret, supranumit „Harry Potter al Norvegiei“, a fost răsplătit cu cel mai mare punctaj acordat vreodată la Eurovision, doborând recordul de 298 de puncte, deţinut până sâmbătă seara de Marija Serifovic, reprezenentanta Serbiei la ediţia din 2007, care s-a ţinut la Helsinki. Şi atunci au votat, ca şi sâmbătă seara, 42 de ţări.


VICTORIE. Alexander Rybak spune că a câştigat pentru că „a avut o poveste de spus” Foto: Reuters


Votul tau:
Publicata: Luni 18 Mai 2009.   Stire citita de 70 de ori.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii stire: România nu merita mai mult la Eurovision Trimite unei prietene
Caractere disponibile: 500
Nume



Culori indraznete, platforme inalte, impletituri si accente metalice
Colectia Primavara – Vara 2012 de la IL PASSO It’s all about the shoes this spring! Fie ca sunt pantofi cu toc in nuante metalice, balerini din piele impletita in culori soft, pastelate sau platforme cu detalii florale, cele mai hot piese ale momentului pot fi gasite in acest sezon in colectia IL PASSO Primvara-Vara 2012. In c... mai mult
Gala Avampremiere, Editia a 10-a
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu, Ioana Ciolacu, Iris Serban, Carmen Secareanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu, Simona Semen, Lucian Pop. Invitata la sectiunea v... mai mult
Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent de situatie sa ai unghii neingrijite, nesanatoase. Imaginea lor spune ceva si despre tine. Sunt ca o mini oglinda in care se reflecta mici trasaturi ale propriei personalitati. Unghiile rotunde: persoanele ce detin aceasta forma, sunt foarte sincere si de obicei iti spu... mai mult
Cel mai bine&prost imbracate vedete la premiile Billboard 2012
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui sa ne mai gandim inca o data! Este adevarat, de cele mai multe ori acestea stralucesc pe covorul rosu, dar se mai intampla ca, uneori, ele sa greseasca in alegerea tinutei potrivite. Asta s-a intamplat si la evenimentul Billboard Music Awards 2012 care s-a desfasurat in ... mai mult
Imi pedepsesc iubitul !
Intr-un cuplu, dupa perioada de panselute si albinute ce se plimba cu mierea toata ziua pe buzele voastre, se asterne siguranta. Dupa ce trece perioada de lapte a cuplului si incepeti sa va cunoasteti tot mai bine si nu va mai ascundeti micile defecte pentru ca acum sunteti suficient de atasati unul de altul incat sa va simti liberi, sa ... mai mult


citite 24h
stiri
"Mentalistul" Cristian Gog s-a îngropat într-un sicriu de gheaţă! | FOTO&VIDEO
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor:  Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
EUROVISION 2012. Mandinga, despre finală: "Suntem în cea mai bună formă"
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor:  Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice? Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?
Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna? Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?
Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine
Berbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult