Sanda Ladoşi: ”Nu există nimic mai complicat şi mai dificil decât a creşte un copil”

”După şapte ani de aşteptări şi tratamente de fertilitate, o despărţire “definitivă” şi o împacare ca în filme, Sanda Ladoşi şi Ştefan Tache au devenit părinţii a doi copii. Cântăreaţa a trecut prin cinci inseminări artificiale şi două procedee de fertilizare in vitro. Se pregătea de a treia fertilizare in vitro când a descoperit cauza insuccesului în proiectul “bebe”: endometrita.

La nici o lună după ce a tratat “problema”, fără nici un fel de intervenţie, Sanda a rămas însărcinată în mod natural. Acum, cântăreaţa este mama unui băieţel în vârstă de trei ani, Bogdan, şi a unei fetiţe care va împlini în curând un an, Ioana. Sanda Ladoşi a acordat un interviu pentru site-ul www.specialbebe.ro, unde a vorbit despre cei doi copii ai săi şi despre cariera muzicală care acum a rămas în plan secund.

Începem povestea celor doi copii ai tăi. Cum a fost, cum a pornit totul?

Sanda Ladoşi: Nu aş vrea să spun „mot-a-mot” cum a pornit totul. Absolut printr-o împreunare dintre o femeie şi un bărbat. Glumesc. Mi-am dorit de foarte mult timp copii. Nu a fost să fie până acum trei ani. Aproximativ vreo 6 ani, alături de actualul meu soţ, am încercat pe toate planurile să avem copii şi iarăşi nu s-a întâmplat. Până a apărut minunea Bogdan, primul copil. În 2007 l-am născut, de aceea l-am numit Bogdan, pentru că în slavă înseamnă „dar de la Dumnezeu”. Chiar este o minune ce se întâmplă, ulterior îţi dai seama cât este de greu şi câtă responsabilitate e să ai copii.

Apoi a venit Ioana şi îl aşteptăm şi pe al treilea sau nu?

Minunea mea se numeşte Ioana. E o fetiţă superbă, cuminte, extrem de zâmbăreaţă şi a fost extrem de dorită şi ea, întotdeauna mi-am dorit dacă se poate doi copii, dacă s-ar putea şi trei, dar mi-am dat seama că în clipa aceasta nu mai e o problemă să faci copii, ci să-i creşti. Consider că până la această vârstă este suficient să am doi copii, mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi-a dăruit asemenea minuni şi să-mi dea putere şi mie şi tatălui să-i creştem, pentru că greutatea de-abia acum începe, misiunea de-abia acum e pe rol.

Pentru că ai amintit de vârsta ta, ce sfat le dai altor viitoare mămici care au 40 de ani şi totuşi îşi doresc copii?

Să nu renunţe la vis, să nu renunţe pentru că, nu ştiu, probabil că sună pompos când o spun acuma, nu există absolut nimic pe lumea asta care să egaleze intensitatea trăirilor, să egaleze bucuria pe care ţi-o poate oferi, dar în acelaşi timp ca sa nu fie numai pampoane şi baloane pot să vă spun că nu există nimic mai complicat şi mai dificil ca a creşte un copil. E important să fii rezonabil, este important să ştii să-ţi asumi cu adevărat rolul acesta, să te ocupi de ei pentru că de făcut copii cred că orice om sănătos poate să facă, mai greu este să-i creşti. Şi pentru ei este foarte important ca părintii să fie cât de mult posibil alături de ei, aşa că nu trebuie să renunţe la vis. Vârsta, din punctul meu de vedere, nu reprezintă un impediment, atâta timp cât eşti un individ sănătos.

Când te supără copiii, cum reacţionezi?

Depinde cât de bine am dormit în noaptea de dinainte. De regulă, dacă sunt odihnită am extraordinar de multă răbdare şi am tact în a aborda situaţii dificile. Se mai întâmplă să fiu şi obosită, să nu fiu odihnită şi e normal să nu am reacţiile corecte şi îmi reproşez extraodinar de tare că nu am răbdarea suficientă în momentele respective, dar de regulă, pot să zic că ştiu să gestionez. Clar avem pedepse. Acum vă închipuiţi la doi ani şi ceva, ce pedepse pot să-i dau?! În orice caz nu îmi lovesc copii, nu tip la ei şi de regulă caut să mă joc cu mintea lor şi să le distrag atenţia. Practic să le captez atenţia în ce am eu interes. Nu e uşor, sincer nu e uşor.



Cariera muzicală a rămas pe planul doi?

Fără doar şi poate. E foarte greu cu doi copii mici de care te ocupi să mai faci şi meseria asta care îţi cere la fel precum copiii tăi, aceeaşi atenţie şi foarte-foarte mult timp. E normal ca la un moment dat să revin. Şi intenţionez ca anul acesta să fac acest lucru, să mă recalez pe meserie, dar vreau să-mi vad şi fetiţa pe picioruşele ei. Mai uşor voi pleca de acasă ştiind ca totuşi copiii mei sunt bine, că m-am ocupat de ei cât de cât. Eu consider că mama ar trebui să fie alături de copii până la 3 ani, până merg la grădiniţă.

Copiii seamănă cu tatăl lor?

Văd că fata mea îl moşteneşte. Din clipa în care se trezeşte până în momentul în care se culcă este o hlizită. La fel este şi taică-su, un om vesel, un individ care păstrează buna dispoziţie în casă. Şi poate că nu este atât de implicat în creşterea şi educarea lor pentru că e plecat de dimineaţă până seara, dar cu siguranţă soţul meu este un umăr serios pe care să te sprijini şi cred că e un lucru tare important pentru o mămică.