|
|
|
În cel mai recent episod al comediei proaspăt premiate cu Glob de Aur, cel mai tânăr membru al familiei, de doi ani, pare să înjure, deși cuvântul "rău" e acoperit de un "bip", informează Associated Press.
Un student la colegiu în vârstă de 18 ani, care a fondat o organizație împotriva înjurăturilor la televizor și în filme, a fost indignat atunci când a auzit povestea episodului. "Clubul Fără Înjurături" are 35.000 de membri în SUA și vreo 36 în afara Americii.
Lily, interpretată de Aubrey Anderson-Emmons, o fetiță adoptată din Vietnam de un cuplu gay (cu cei doi soți interpretați de Jesse Tyler Ferguson și Eric Stonestreet) își oripilează părinții atunci când spune cuvântul "fuck". Scandalul a apărut deși publicul nu aude cuvântul, datorită unui "bip", și mica actriță nu l-a spus la filmări, producătorii rugând-o să spună "fudge" (o cremă dulce) în loc. De asemenea, buzele ei în timp ce rostesc cuvântul sunt pixelate.
Steve Levitan, creator și producător executiv al sitcomului, a declarat recent că este încântat de acest fir narativ, pentru care au dus o muncă de convingere cu televiziunea ABC, la care a fost difuzat aseară. "Ni s-a părut o poveste naturală pentru că noi, ca părinți, am trecut toți prin așa ceva. Nu suntem un serial cu tentă sexuală. Avem un ton cald, așa că oamenii acceptă mai ușor poveștile. Sunt sigur însă că vom avea parte de critici", a spus Levitan pentru EW.com.
Puteți vedea un clip video aici.
Articole similare FILMUL EVZ: Ţinutul din Nord Joi, 19 Ianuarie 2012 Kate Beckinsale, coafeză şi vampir sexy la cinema Miercuri, 18 Ianuarie 2012 Globurile de Aur 2012. Rochiile de pe covorul roşu Marţi, 17 Ianuarie 2012 Din aceeaşi categorie Kristen Stewart rămâne Bella 20.01.2012 Mark Wahlberg: "Îmi place să lovesc şi să nu fiu lovit ... 20.01.2012 Prinţul Harry va urca pe Everest 19.01.2012
Vineri, 25 Mai 2012. 2345 vizualizări, 27 comentarii, 1 vot Autor: Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Vineri, 25 Mai 2012. 3931 vizualizări, 9 comentarii, 1 vot Autor: Alexandra Postelnicu Solista trup...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









