|
|
|
Ştefan Bănică Jr., un romantic desăvârşit, vrea să pornească o nouă tradiţie pentru a sărbători ziua femeii: aşa cum şi în perioada Crăciunului susţine mai multe concerte, şi în luna martie va avea două concerte, sub numele "Te iubesc, femeie".
"Sunt foarte multe cântece de dragoste adunate de-a lungul timpului pe albumele mele, pe care nu le-am exploatat. Aceste concerte sunt, în primul rând, un omagiu, un semn de respect adus femeii, pentru că în cele mai multe cântece, noi, bărbaţii, vorbim despre femei şi despre dragoste", a spus Ştefan Bănică jr., potrivit agentiadepresamondena.com. Artistul a adăugat că speră să devină o tradiţie spectacolele sale pentru Ziua Femeii.
De asemenea, cântăreţul a dezvăluit că iubirea pe care o simte în prezent este diferită de ceea ce simţea în adolescenţă, iar acum se simte un bărbat împlinit şi fericit: "Iubirea pe care o trăiesc acum este mai înţeleaptă, lucrurile se aşează. În perioada adolescentină nu ştiu cât de mult înţelegeai ce înseamnă iubire. Viaţa s-a schimbat de când am o soţie şi doi copii frumoşi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne avem şi suntem împreună".
Anul acesta, Ştefan Bănică Jr. va susţine două concerte pe 7 şi 8 martie, la Circul Globus.
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 2643 vizualizări, 34 comentarii, 2 voturi Autor: Monica Lungu, Cristina Bote...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









