Stirile mondene din 18.10.2009 » Țiriac jr, la Cupa Mondială de table! |
Stiri mondene prin RSS

Atunci cand ai suficienţi bani şi ceva timp liber, e foarte uşor să-ţi satisfaci orice hobby. Probabil aşa a gandit şi Ion Alexandru Țiriac (32 de ani), primul băiat al lui Ion Țiriac (70 de ani), fost tenismen şi un foarte prosper om de afaceri. Prin urmare, soţul Ilenei Lazariuc s-a înscris în World Series of Backgammon 2009, Cupa Mondială la table, etapa de la Londra, care se va desfăşura între 21 şi 26 octombrie.

«Când are ocazia, se apucăde joc şi lasă totul deoparte»

Apropiaţii Ilenei Lazariuc ştiau de maimultă vreme de pasiunea acestuia. “Ori de câte ori are ocazia şi găseşte un rival pe măsură, se apucă de joc şi lasă totul deoparte. Întotdeauna i-au plăcut tablele”, au declarat pentru Libertatea surse din anturajul soţiei lui Ion Alexandru Țiriac.

Campionatul Mondial de table din acest an, organizat în vară la Monte Carlo (cum ar veni, la el acasă!), l-a determinat pe Ion Alexandru, rezident în Principatul Monaco, să nu se mai mulţumească doar cu statutul de spectator şi să-şi dorească o ciocnire cu adevăraţii profesionişti din branşă. Zis şi făcut. Fiul primului miliardar al ţării apare ca fiind înscris pe site-ul următoarei etape de Cupă Mondială, care începe peste 3 zile şi durează până pe 26 octombrie, la Londra.

Competiţia, la care până acum şi-au anunţat participarea 224 de jucători profesionişti şi amatori din toată lumea, va beneficia ca locaţie de somptuosul hotel The Loose Cannon, un obişnuit loc de întâlnire al celor pasionaţi de table. Deşi se află la primul turneu adevărat, debutantul Ion Alexandru Țiriac are şansa lui, după cum ne arată Constantin Ciobanu, cel mai bun jucător român al momentului.

“Oricine vrea să participe trebuie să plătească o taxă modică, în funcţie de nivelul la care se înscrie: amator, semiprofesionist sau profesionist. Sumele achitate încep de la 125 de euro, dar pot ajunge şi la 1.250 de euro, iar câştigurile totale ale întrecerilor depăşesc 160.000 de euro. Ca să ajungi pe tabloul principal, însă, trebuie să câştigi o sumedenie de meciuri, în funcţie de numărul celor înscrişi”, ne-a mărturisit Ciobanu, care crede că, în proporţie de 99%, va fi şi el prezent la Cupa Mondială de la Londra.

Zarurile, în direct la TV

Tablele sunt sport naţional de zeci de ani, dar în România se joacă în formă organizată de puţină vreme. Cel mai bun “tablagiu” din ţară, Constantin Ciobanu, l-a învins, într-un meci transmis în direct la sport.ro, pe Dumitru Dragomir, unul dintre marii împătimiţi ai jocului.

Becali: «Sunt cel mai bun la table!»

În România sunt 31 de cluburi care au şi secţii de table şi câteva sute de jucători afiliaţi la Federaţia de specialitate. Cel mai bun dintre ei e Constantin Ciobanu, prezent şi la Campionatul Mondial de la Monte Carlo, acolo unde s-a calificat între cei mai buni 64 din lume. Postul de televiziune sport.ro a pus la cale o partidă între Ciobanu şi Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii de fotbal, mare amator de table, care a fost transmisă în direct. Mitică a fost învins cu 5-3, fapt ce l-a determinat pe Gigi Becali să declare: “Bă, Mitică, m-ai făcut de râs!”.

De altfel, patronul Stelei se consideră un expert al jocului cu zaruri. “Mai bun profesionist decât mine la table nu există. Sunt cel mai bun. Alt secret şi alte formule mai profesioniste decât le joc eu nu s-au inventat”. Becali a dezvăluit în Libertatea şi cum trăieşte partidele. “Când dau o gherlă, trebuie să înjur, şi când intru şi dau un zar bun, trebuie să bat tabla”. Se pare că Becali joacă pe sume uriaşe, presa dezvăluind acum doi ani că a câştigat 10 milioane de euro după un meci cu un om de afaceri care s-a întins pe o noapte întreagă.



Votul tau:
Publicata: Duminica 18 Octombrie 2009.   Stire citita de 115 de ori.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii stire: Țiriac jr, la Cupa Mondială de table! Trimite unei prietene
Caractere disponibile: 500
Nume



Culori indraznete, platforme inalte, impletituri si accente metalice
Colectia Primavara – Vara 2012 de la IL PASSO It’s all about the shoes this spring! Fie ca sunt pantofi cu toc in nuante metalice, balerini din piele impletita in culori soft, pastelate sau platforme cu detalii florale, cele mai hot piese ale momentului pot fi gasite in acest sezon in colectia IL PASSO Primvara-Vara 2012. In c... mai mult
Gala Avampremiere, Editia a 10-a
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu, Ioana Ciolacu, Iris Serban, Carmen Secareanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu, Simona Semen, Lucian Pop. Invitata la sectiunea v... mai mult
Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent de situatie sa ai unghii neingrijite, nesanatoase. Imaginea lor spune ceva si despre tine. Sunt ca o mini oglinda in care se reflecta mici trasaturi ale propriei personalitati. Unghiile rotunde: persoanele ce detin aceasta forma, sunt foarte sincere si de obicei iti spu... mai mult
Cel mai bine&prost imbracate vedete la premiile Billboard 2012
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui sa ne mai gandim inca o data! Este adevarat, de cele mai multe ori acestea stralucesc pe covorul rosu, dar se mai intampla ca, uneori, ele sa greseasca in alegerea tinutei potrivite. Asta s-a intamplat si la evenimentul Billboard Music Awards 2012 care s-a desfasurat in ... mai mult
Imi pedepsesc iubitul !
Intr-un cuplu, dupa perioada de panselute si albinute ce se plimba cu mierea toata ziua pe buzele voastre, se asterne siguranta. Dupa ce trece perioada de lapte a cuplului si incepeti sa va cunoasteti tot mai bine si nu va mai ascundeti micile defecte pentru ca acum sunteti suficient de atasati unul de altul incat sa va simti liberi, sa ... mai mult


citite 24h
stiri
EUROVISION 2012. Mandinga, despre finală: "Suntem în cea mai bună formă"
Vineri, 25 Mai 2012. 3276 vizualizări, 6 comentarii, 1 vot Autor:  Alexandra Postelnicu Solista trup...
"Mentalistul" Cristian Gog s-a îngropat într-un sicriu de gheaţă! | FOTO&VIDEO
Vineri, 25 Mai 2012. 1362 vizualizări, 18 comentarii, 1 vot Autor:  Mihai Şoica Mentalistul Cristian...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice? Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?
Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna? Ce facem imediat dupa trezirea de dimineata pentru o zi cat mai buna?
Activitatile intreprinse imediat dupa trezirea de dimineata sunt mai i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine
Berbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult