|
|
|
Din această săptămână, iubitorii serialului "Dr. House" vor putea urmări mai multe episoade din producţia care, până în prezent, a câştigat două Globuri de Aur, alături de alte 27 de trofee şi 65 de nominalizări.
Astfel, sezonul III al serialului "Dr.House" va fi difuzat, în premieră, începând de joi, 9 iulie, de la ora 23.00, în timp ce episoadele sezonului II vor putea fi urmărite tot la TVR 1, pe un tronson special, de luni până miercuri, de la miezul nopţii, când vor fi difuzate în reluare.
În cel mai nou sezon, echipa de medici a spitalului Princeton-Plainsboro se ocupă de cazuri tot mai grele şi mai interesante, dovedindu-şi de fiecare dată profesionalismul şi stilul excentric în rezolvarea lor. Cazuri complicate în care membrii unei familii depind unii de ceilalţi pentru a fi salvaţi, cât şi noi probleme de sănătate pe care le înfruntă House din cauza abuzului de Vicodin se vor derula în episoadele difuzate, din 9 iulie, la TVR 1.
Excentricul doctor este pus în situaţii-limită, fiind nevoit să-şi salveze atât propria viaţă, cât şi pe a altora, confruntându-se la un moment dat chiar cu poliţia. Echipa de medici va apela la tratamente riscante, va fi presată de timp în chestiuni de viaţă şi de moarte, va trece prin numeroase tensiuni şi conflicte în încercarea de a vindeca tot felul de boli dintre cele mai ciudate.
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 318 vizualizări, 5 comentarii, 5 voturi Autor: Alexandra Postelnicu Finala co...
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 2643 vizualizări, 34 comentarii, 2 voturi Autor: Monica Lungu, Cristina Bote...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tineBerbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult









