Stirile mondene din 23.04.2011 » Vedete care nu sărbătoresc Paștele |
Stiri mondene prin RSS
Vedete care nu sărbătoresc Paștele
 

Învierea Mântuitorului nu este o zi cu însemnătate deosebită pentru întreaga lume. Și asta deoarece, în cursul dezvoltării sale, religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.

Sursa: foto Ringier

Libertatea.ro vă prezintă câteva dintre vedetele care nu sărbătoresc Învierea Lui Iisus, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Iată care sunt acestea:

Bodo, solistul trupei Proconsul

Fostul ginere al președintelui Traian Băsescu s-a pocăit la insistențele celei de-a doua soții şi, pentru prima dată, ziua de Paşte va fi diferită pentru el.

“Este adevărat, m-am pocăit şi botezat împreună cu soţia mea Loredana, în Biserica Râul Vieţii de către Pastorul Razvan Mihăilescu, un om ales. Dragoş şi Robert  (n.r- membrii trupei Proconsul), împreună cu soţiile lor, s-au întors la Domnul acum 5 ani. Poate vă întrebaţi de ce nu am făcut-o şi eu tot atunci, dar sunt sigur că acesta a fost timpul meu, după cum ştim cu toţii, bunul Dumnezeu are plan cu fiecare şi după cum spune Cuvântul în Eclesiastul 3.11 ‘orice lucru Domnul îl face frumos la vremea lui’ ”, declara Bodo într-un interviu acordat în urmă cu câteva luni.

Laurette



„Modelul de ciocolată” Laurette nu sărbătorește Învierea Lui Iisus, dar respectă tradițiile din ziua de Paște.

“În fiecare an merg la biserica mea, iar în ziua de Paște stau cu familia, pentru că așa e frumos. Anul acesta, membrii familiei merg în diverse părți, iar eu voi sta cu iubitul meu. Vom avea pe masă ouă roșii, friptură de miel, drob, tot ceea ce se pregătește pentru această zi”, a declarat Laurette pentru libertatea.ro.

Aylin Cadîr



Cântăreața și actrița de origine turcă nu va sărbători Paștele, deoarece este de religie musulmană. Cu toate acestea, Aylin mărturisește că a avut parte de o educație deschisă în ceea ce privește religia, mai ales că a trăit departe de Turcia, și va sta în ziua de Paște alături de iubitul ei, care este ortodox.

“Eu sunt de religie musulmană, însă am avut o educaţie deschisă în ceea ce priveşte religia. Am citit din Coran şi cunosc foarte multe lucruri despre diverse tradiţii ale diferitelor culturi islamice, însă trăind în România nu am avut parte de ele şi le simţeam doar atunci când toată familia se întâlnea cu ocazia sărbătorilor”, declara Aylin într-un interviu acordat în urmă cu câteva luni.

Ioan Ovidiu Sabău



Antrenorul echipei Târgu Mureș este un devotat membru al Martorilor lui Iehova din 1992.  Impresionat de activitatea desfășurată de iehoviști, acesta a mers din casă în casă pentru a împărţi materialele tipărite de fraţii săi.

“Pentru religie, renunţ la fotbal”, spunea Sabău în urmă cu 3 ani, adăugând: “Mi s-a întâmplat ca oamenii să îmi ceară autografe atunci când am intrat în casele lor pentru a propovădui”.



Votul tau:
Publicata: Sambata 23 Aprilie 2011.   Stire citita de 366 de ori.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii stire: Vedete care nu sărbătoresc Paștele Trimite unei prietene
Caractere disponibile: 500
Nume



Culori indraznete, platforme inalte, impletituri si accente metalice
Colectia Primavara – Vara 2012 de la IL PASSO It’s all about the shoes this spring! Fie ca sunt pantofi cu toc in nuante metalice, balerini din piele impletita in culori soft, pastelate sau platforme cu detalii florale, cele mai hot piese ale momentului pot fi gasite in acest sezon in colectia IL PASSO Primvara-Vara 2012. In c... mai mult
Gala Avampremiere, Editia a 10-a
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu, Ioana Ciolacu, Iris Serban, Carmen Secareanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu, Simona Semen, Lucian Pop. Invitata la sectiunea v... mai mult
Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent de situatie sa ai unghii neingrijite, nesanatoase. Imaginea lor spune ceva si despre tine. Sunt ca o mini oglinda in care se reflecta mici trasaturi ale propriei personalitati. Unghiile rotunde: persoanele ce detin aceasta forma, sunt foarte sincere si de obicei iti spu... mai mult
Cel mai bine&prost imbracate vedete la premiile Billboard 2012
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui sa ne mai gandim inca o data! Este adevarat, de cele mai multe ori acestea stralucesc pe covorul rosu, dar se mai intampla ca, uneori, ele sa greseasca in alegerea tinutei potrivite. Asta s-a intamplat si la evenimentul Billboard Music Awards 2012 care s-a desfasurat in ... mai mult
Imi pedepsesc iubitul !
Intr-un cuplu, dupa perioada de panselute si albinute ce se plimba cu mierea toata ziua pe buzele voastre, se asterne siguranta. Dupa ce trece perioada de lapte a cuplului si incepeti sa va cunoasteti tot mai bine si nu va mai ascundeti micile defecte pentru ca acum sunteti suficient de atasati unul de altul incat sa va simti liberi, sa ... mai mult


citite 24h
stiri
FINALA EUROVISION 2012 ÎN IMAGINI. Cum vi s-a părut spectacolul? | FOTOREPORTAJ
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 318 vizualizări, 5 comentarii, 5 voturi Autor:  Alexandra Postelnicu Finala co...
Şerban Ionescu suferă de "o boală fără leac"
Sâmbătă, 26 Mai 2012. 2643 vizualizări, 34 comentarii, 2 voturi Autor:  Monica Lungu,  Cristina Bote...
Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice? Cat de jucausi sunt barbatii in pat pe zodii astrologice?
Comportamentul sexual al barbatilor si impulsurile lor erotice sunt do...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… ce admira cei din jur la tine
Berbec: Ai puterea si increderea in tine de a obtine tot ce iti dorest...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Machiajul natural de zi Machiajul natural de zi
Pentru o femeie activa, TONICA ofera cateva sfaturi si indrumari in sc...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult